27 August 2008

SUA: Pretul locuintelor vandute in iunie a scazut cu 15,9%

Pretul locuintelor vandute in Statele Unite a scazut cu 15,9% in iunie, in termeni anuali, marcand un nivel record dar rata lunara de scadere s-a temperat comparativ cu luna mai, ceea ce ar putea indica o stabilizare a sectorului imobiliar, arata un raport Standard & Poor's, iar vanzarile de locuinte noi au crescut in iulie sub asteptarile analistilor, dar le-au depasit pe cele din iunie, cand a fost inregistrat cel mai slab rezultat din ultimii 17 ani, potrivit Reuters.

Indicele Standard & Poor's/Case-Shiller, al pretului caselor din 20 de zone metropolitane a scazut cu 0,5% in iunie comparativ cu mai, totalizand o diminuare de 15,9% fata de perioada similara a anului trecut.

In iunie, noua din cele 20 de orase au afisat cresteri ale pretului caselor, in crestere fata de luna precedenta cand doar 7 au raportat scumpiri, conform indicelui Standard & Poor's/Case Shiller.

Indicele pretului din cele mai mari 10 orase americane a scazut cu 0,6% in iunie, fata de luna precedenta, marcand o alunecare anuala de 17%.

Orasul Las Vegas ramane cel mai afectat de criza sectorului imobiliar, scaderea preturilor in iunie fiind de 28,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Miami si Phoenix sunt urmatoarele piete imobiliare cu reduceri anuale de pret, de 28,3%, respectiv 27,9%.

De cealalta parte, 515,000 locuinte noi au fost vandute in iulie, in crestere fata de cele 503,000 locuinte vandute cu luna inainte. Acesta a fost cel mai slab rezultat din septembrie 1991, cand fusesera vandute 487.000 locuinte noi.

Numarul de locuinte disponibile pentru a fi vandute a scazut cu 5,2%, la 416.000, cel mai mic nivel din octombrie 2004.

Dolarul si actiunile listate la bursele americane s-au apreciat dupa ce aceste date au fost facute publice.



Citeste si