23 Martie 2009

Administratorii Grand Arena: Criza indeamna brandurile noi sa intre pe piata din Romania



Criza este o oportunitate pentru brandurile noi, care si-au amanat planurile de intrare pe piata din Romania din cauza costurilor foarte mari de pana acum, este de parere Corneliu Chiriliuc, directorul de comercializare al Cegis Imobiliare, companie care administreaza 12 mall-uri din tara, inclusiv Grand Arena Mall.
Grand Arena Mall, situat in cartierul Berceni din Capitala, va fi deschis miercuri, iar dezvoltatorul Euroinvest Intermed a incredintat inchirierea si administrarea sa companiei Cegis Imobiliare. Reprezentantii Cegis cred ca inchirierea si inaugurarea unui mall intr-o perioada in care se incearca prin orice mijloace reducerea cheltuielilor este neschimbata, iar creativitatea tacticilor face diferenta, indiferent de contextul economic.

“Criza aduce si o serie de oportunitati, pentru ca cerne retailerii adevarati de cei «de carton», care si-au inceput afacerea fara a avea sustinere si un plan pe termen mediu si lung, profitand doar de conjunctura pietei. Pe de alta parte, noile branduri, care nu sunt in prezente in Romania, isi pot deschide acum primele magazin, cu costuri mult mai mici decat in urma cu un an”, a declarat, pentru Wall-Street, Corneliu Chiriliuc, directorul de comercializare al Cegis Imobiliare.

Cegis Imobiliare opereaza in Romania din anul 2003 si administreaza 11 centre comerciale: trei in Bucuresti - Orhideea, Esplanada, Carrefour Colentina si restul in tara: Carrefour Ploiesti, Carrefour Brasov, Promenada Mall – Bacau, Promenada Mall – Focsani, Tom – Constanta, Felicia – Iasi, Era - Iasi, Era – Oradea, la care se adauga Grand Arena Mall.

Oficialul Cegis este de parere ca atitudinea chiriasilor de centre comerciale s-a schimbat din toamna anului trecut, iar aceasta modificare se reflecta in viteza cu care acestia iau deciziile de inchiriere. “Spre exemplu, daca anul trecut o decizie era luata de majoritatea retailerilor cu o rapiditate uimitoare, uneori in mai putin de 10 minute, aceeasi decizie se ia acum in circa patru zile”, a explicat Chiriliuc.

In ceea ce priveste costul de inchiriere al spatiilor din Grand Arena, Corneliu Chiriliuc spune ca acesta este comparativ cu cel oferit de alte mall-uri din Capitala, insa pentru astfel de locatii nu putem vorbi de o chirie prea mare sau prea mica, ci de chirii care pot fi sustinute sau nu.

“Exista exemple de locatii in care chiriile sunt foarte mici, dar vanzarile nu sustin astfel de tarife, si altele in care chiriile vi ar putea parea exorbitante, insa vanzarile sustin chiriile”, a subliniat reprezentantul Cegis Imobiliare, care a mai administrat in calitate de Manager si alte doua centre comerciale din Bucuresti: Carrefour Colentina si Esplanada Cora Pantelimon.

Grand Arena, al doilea mall din cartierul Berceni

Noutatea pe care o aduce Grand Arena consta in faptul ca este primul mall din Bucuresti care inglobeaza un hipermarket in structura sa. Carrefour a inchiriat o suprafata de 13.500 mp (8.000 mp suprafata de vanzare), iar Flanco World vine cu aproximativ 3.400 mp suprafata de vanzare.

Pe langa acestia, printre chiriasii Grand Arena se mai numara: Bamboo, Kenvelo, Leonardo, Jolidon, Meli Melo, Ultra Pro, Secuiana, OTTER, Sephora, Supersport, Cavaliere, Triumph, Motivi, TINA R, Splend'OR, Moa, Madonette, Ina Center, Centrofarm, Francis Walter, Lee Cooper, Glou, Intersport si Yellow Studio – loc de joaca pentru copii.

Amplasat la intersectia dintre Strada Turnu Magurele si Bulevardul Metalurgiei, Grand Arena este al doilea mall inaugurat in cartierul Berceni, dupa City Mall, ce a fost deschis in toamna anului 2005. Compania de constructii Euroinvest Intermed a investitit in dezvoltarea mall-ului 187 milioane de euro.



Citeste si