31 Iulie 2009

Pierderile CBRE s-au adancit la peste 43 mil. dolari in primul semestru



Cea mai mare companie de consultanta imobiliara din lume, CB Richard Ellis Group, a raportat pierderi de 43,3 milioane de dolari pentru primul semestru al anului, dupa ce rezultatele trimestriale au indicat o pierdere de 6,6 milioane de dolari pentru trimestrul al doilea.
In primul trimestru, compania a anuntat pierderi de 36,7 milioane de dolari, respectiv 14 centi per actiune. Pierderile au continuat si in urmatoarele trei luni, CBRE afisand pierderi de 6,6 milioane de dolari, respectiv 2 centi per actiune, pentru trimestrul al doilea.

Pentru anul trecut, CBRE a afisat pentru un profit de 83,9 milioane de dolari, in scadere cu 78,5% fata de cel din 2007. Si compania DTZ a raportat, la nivel global, pierderi de 35,1 milioane de lire sterline pentru anul financiar incheiat la 30 aprilie 2009, fata de 20,6 milioane de lire profit inregistrat in anul financiar 2008.

CBRE fost selectat recent de Pfizer Incorporated, cea mai mare companie farmaceutica si biomedicala din lume, sa ofere servicii de management administrativ pentru cele zece birouri Pfizer. In urma cu patru luni, compania a fost aleasa si de catre Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, pentru a oferi servicii de consultanta si brokeraj imobiliar la nivel global.


CB Richard Ellis a parasit piata locala, pe care activa din anul 2001 in baza unui contract de franciza, in urma cu doi ani, iar in luna februarie 2008, a preluat compania de consultanta imobiliara Eurisko, in schimbul sumei de 35 milioane de dolari, aceasta functionand acum sub numele CBRE|Eurisko.

CB Richard Ellis are sediul central in Los Angeles si este cea mai mare firma de servicii comerciale in real estate din lume, raportat la incasarile din 2008. Compania are peste 30.000 de angajati si ofera servicii proprietarilor, investitorilor si chiriasilor prin cele peste 300 de birouri (excluzand agentiile afiliate).



Citeste si