29 Septembrie 2009

Urmeaza o noua inchidere? Proprietarul MacroMall lupta sa recupereze datoriile de la chiriasi



Fondul britanic de investitii Carpathian, care a cumparat in anul 2006 centrul comercial MacroMall din Brasov, se confrunta cu probleme serioase in a recupera datoriile de la chiriasi, se arata in raportul semestrial al companiei publicat pe siteul Investegate.
Proiectul din Brasov, cumparat in urma cu trei ani pentru 19 milioane de euro, are o suprafata inchiriabila de aproape 7.500 mp, printre chiriasi numarandu-se Domo, House of Art, Jolidon, Kenvelo, Levi's Store, Steilmann, Samsonite - Lacoste si Vodafone.

“MacroMall traverseaza dificultati severe in ceea ce priveste plecarile de chiriasi si colectarea veniturilor. Resursele noastre sunt concentrate acum pe stabilizarea situatiei si recuperarea datoriilor. Intre timp, luam in calcul reconfigurarea mall-ului pentru a crea spatii mai mari destinate atragerii unor ancore", se arata in raportul Carpathian.

Centrul comercial este administrat de compania de consultanta imobiliara DTZ Echinox, departamentul de property management fiind coordonat din aceasta luna de Brigitte Schmitt.

Fondul Carpathian a incasat in primul semestru venituri de peste 19 milioane de euro din chiriile proprietatilor detinute in portofoliu, profitul inainte de impozitare fiind de1,9 milioane de euro. Compania mai are in dezvoltare in Romania doua mall-uri, in Cluj si Arad, acesta din urma apropiindu-se de inaugurare.

In luna iulie, dezvoltatorul RED Management Capital a inchis centrul comercial Armonia, spunand ca il va repozitiona intr-un Discount Shopping Park, in urma unei investitii de circa 1,5 milioane de euro. (Citeste si Un an al extremelor pentru piata spatiilor comerciale din Romania)



Citeste si