20 Octombrie 2005

Apartamente cu staif

Desi preturile pentru un astfel de apartament pornesc de la 150.000 de euro, nu putini sunt cei care, in ultima perioada, au optat pentru o astfel de locuinta. La baza deciziei lor de achizitie sta, de cele mai multe ori, faptul ca aceste imobile sunt situate in ansambluri rezidentiale, relativ aproape de centrul orasului. In acest fel, spun ei, accesul catre locul de munca, unitati de invatamant si centrele comerciale este mult mai facil.

O analiza efectuata de compania de consultanta imobiliara Regatta releva ca developerii vor fi din ce in ce mai atrasi de segmentul rezidential, care prezinta la ora actuala o lipsa acuta de proiecte de calitate, in principal in segmentul mediu si mediu superior. In urmatorii trei ani, ar putea fi finalizate complexe rezidentiale care vor aduce pe piata circa 3.000 de apartamente de lux. In momentul in care aceste proiecte vor fi finalizate, specialistii sunt de parere ca vom asista la o majorare a preturilor pentru acest gen de locuinte si la o reducere abrupta a preturilor la locuintele din blocurile vechi.

Unul dintre aceste ansambluri de apartamente de lux, Washingon Residence, a fost deja vandut in proportie de peste 95%, desi nu toate locuintele sunt finalizate. Un alt exemplu ar fi si proiectul Baneasa. Cu toate ca de abia au inceput lucrarile, reprezentantii companiei care construieste imobilele sustin ca cererea este mare. Daca previziunile analistilor se vor adeveri, atunci peste cativa ani am putea asista la o explozie a numarului de apartamente care vor oferi confortul unei vile.



Citeste si