23 Decembrie 2009

Programul Prima Casa poate fi extins si pentru sectorul constructiilor



Programul Prima Casa ar putea fi modificat pentru a sustine nu numai sectorul imobiliar, ci si pe cel al constructiilor, insa autoritatile romane ar trebui sa discute o astfel de modificare si cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, a spus ministrul desemnat al finantelor, Sebastrian Vladescu.
"Programul Prima Casa ar putea fi modificat, in conditiile in care are o sustinere strict pentru piata imobiliara, si ar putea sustine si sectorul constructiilor. Astfel de programe exista in Europa si cred ca-l putem modifica (pe cel din Romania, n.r.). Avem un plafon neutilizat si-l putem folosi pentru a incuraja mai ales constructia de locuinte", a spus Vladescu, citat de NewsIn.

El a adaugat ca derularea unui astfel de program trebuie realizata in dialog cu autoritatile locale si considera ca exista posibilitati de finantare pentru extinderea programului la acest nivel.

"Masurile pot fi aplicate, insa, doar daca avem discutii si cu partenerii externi ai Romaniei (FMI, CE - n.r.)", a adaugat Vladescu, care, la iesirea de la audieri, a refuzat sa faca alte comentarii asupra modificarilor referitoare la acest program.

Sondaj: Prima Casa a adus mai putine cereri de credite decat sperau bancherii




Citeste si