22 Februarie 2010
Ce urmeaza pentru Reuven Havar dupa plecarea din AFI Europe
Pe 28 februarie, israelianul Reuven Havar va implini 61 de ani. Tot atunci, isi va inceta mandatul de country manager al companiei AFI Europe Romania, dezvoltatorul centrului comercial AFI Palace Cotroceni. "Dupa 10 ani petrecuti in aceasta companie si dupa finalizarea unui proiect de 300 milioane de euro, am simtit ca trebuie sa merg mai departe. Acum, caut un post de unde sa pot lua eu decizii si altii sa execute", a explicat Havar, intr-un interviu acordat Wall-Street.
"Negociez cu trei companii, una este din Romania"
"Acum patru luni am inteles ca munca mea aici s-a terminat si este timpul sa merg mai departe, catre un post care sa implice mai multa responsabilitate. Am hotarat impreuna cu sefii mei sa raman pana la sfarsitul lunii februarie, sa nu tulburam apele la deschiderea mall-ului. 28 februarie va marca un nou inceput: voi implini 61 de ani si va fi ultima mea zi in cadrul acestei companii", a declarat, pentru Wall-Street, Reuven Havar.
Legat de noul job care il asteapta, fostul sef al AFI Europe Romania afirma ca, in prezent, negociaza cu trei companii, dintre care una are activitati si pe piata locala. Havar spera sa revina in Romania, dar spune ca este prea devreme pentru a face prognoze asupra viitorului. "Compania in care as vrea sa lucrez este activa in Europa Centrala si de Est, iar postul pentru care port discutii se refera la creearea de strategii. Am inceput de la zero si am finalizat doua centre comerciale, unul in Bucuresti si unul in Praga. Acum caut un post de unde sa pot lua eu decizii si altii sa execute, sa nu mai fiu nevoit sa ma tocmesc cu scolile dimprejur", explica Havar, referindu-se la activitatile ce tin de obtinerea de autorizatii si alte aprobari.
AFI Europe a inaugurat proiectul din Cotroceni pe 29 octombrie anul trecut, de inchirierea spatiilor ocupandu-se companiile de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield si Jones Lang La Salle. Razvan Gheorghe, managing partner al Cushman & Wakefield, este si omul pe care Havar il considera "un model, atat din punct de vedere al business-ului, cat si al caracterului".
"Probabil sunt multi oameni in Romania care stiu sa faca bani, dar eu nu pot considera pe cineva un model pentru mine decat daca am lucrat cu acel om. Din acest punct de vedere, primul om care imi vine in minte este seful Cushman & Wakefield. Cunoaste foarte bine piata si intotdeauna merge inainte. In plus, a facut mai mult decat mine: a inceput o afacere privata si apoi a vandut-o, si-a riscat proprii bani si il admir pentru asta", spune Reuven Havar.
"Iau cu mine acasa doar relatia cu oamenii"
El povesteste cum in Cehia a obtinut o finantare bancara de 50 milioane de euro, iar in Romania, desi compania era la primul sau proiect pe piata locala, a primit de la banca 234 milioane de euro. "Am invatat sa negociez cu bancile, cu retailerii si am creat o relatie cu autoritatile, pentru ca fara ele nu poti face nimic. Totul tine de cum vorbesti cu oamenii", explica el.
In ceea ce priveste angajatii din cadrul companiei, Havar spune ca a avut interviuri cu fiecare om care lucreaza pentru AFI Europe. "Nu conteaza ce spune un om, eu ma uit la el si aud muzica. De multe ori, caracterul poate fi mai important decat educatia", subliniaza managerul.
AFI Europe Romania ar urma sa inceapa in acest an lucrarile de constructie pentru centrul comercial din zona Bucurestii Noi, pe locul fostei fabrici Laromet. Havar admite ca finantarea proiectului este greu de obtinut, in contextul in care bancile nu dau semne de "redeschidere a robinetului", insa, pe de alta parte, finalizarea AFI Palace Cotroceni este un avantaj. In plus, compania negociaza vanzarea la termen a celor doua cladiri de birouri, din Cotroceni.
"Avem un client care vrea sa cumpere 25.000 mp de birouri, dar nu este Raiffeisen Bank, asa cum s-a speculat. In prezent, piata este problematica si daca ai pus mana pe un client, semnezi. Din pacate, alternativa nu a fost un alt client care sa vrea sa inchirieze 25.000 mp de birouri", a mai spus Havar.
Momentul pariurilor in business
Havar este mandru de proiectele pe care le-a coordonat in cei zece ani petrecuti in cadrul AFI Europe, insa spune ca acum este cel mai bun moment pentru a face pariuri in business. "In cel mult doi ani, vom iesi din recesiune. Cred ca acum este momentul sa incepi sa lucrezi intr-o alta companie, care sa profite de avantajele unui nou start in real estate. Incepe o alta perioada, este nevoie de noi strategii si cei care vor «calari» aceasta situatie vor castiga pariurile".
Legat de principiile de business, Havar este de parere ca nu este greu sa fii manager, totul tine de detalii, iar un detaliu important este cum comunici cu angajatii. "Ia oameni buni si plateste-i pe masura. Nu incerca sa reduci costurile scazand salariile angajatilor, de acei oameni depinde business-ul tau. Daca totusi nu exista alta solutie, atunci salariile trebuie sa scada pentru toata lumea, de la sef, pana la femeia de serviciu", explica Havar.
Israelianul mai spune ca este foarte important pentru un manager sa tina contabilitatea firmei intern, iar in ceea ce priveste consilierea juridica, sa isi aleaga un avocat nou, care sa creasca odata cu firma. "Un alt om (n.r: alaturi de Razvan Gheorghe) pe care il consider un model este avocata noastra, Bianca Stamatoiu. Este un avocat tanar, care a stiut sa isi adapteze serviciile la nevoile noastre. La casele mari de avocatura trebuie sa mergi atunci cand ai o problema importanta, nu una de zi cu zi", precizeaza Havar.
El subliniaza si rolul presei in dezvoltarea unei companii si in costruirea imaginii unui manager. "Presa din Romania nu este asa dificila, in Israel ziaristii ne «mananca». Insa ca lider, pentru presa trebuie sa ai mereu timp si inspiratie, sa creezi o relatie. Asa, chiar si atunci cand vor fi impotriva ta, nu vor «musca» atat de adanc", a incheiat Reuven Havar.