11 Martie 2010

Deichmann si New Yorker deschid noi magazine in provincie



Retailerii germani Deichmann si New Yorker au deschis astazi primele reprezentante din Timisoara, in cadrul centrului comercial Iulius Mall, dezvoltat de omul de afaceri iesean Iulian Dascalu.
Ambele magazine sunt amplasate la demisolul centrului comercial si ocupa suprafate de 550 mp (Deichmann), respectiv 1.000 mp (New Yorker).

Deichmann detine 23 de magazine in Romania, in orase precum Bucuresti, Arad, Roman, Suceava, Oradea, Fagaras, Braila si Bacau, avand peste 28.000 de angajati la nivel international si peste 2.600 de magazine.

New Yorker detine 12 magazine pe plan local, in orasele Bucuresti, Cluj-Napoca, Sibiu, Bacau, Focsani si Braila, iar la nivel global este activ in peste 27 de tari, cu peste 750 de reprezentante in Europa si in Orientul Mijlociu.

Iulius Mall Timisoara, cel de al doilea mall din cadrul retelei nationale Iulius Group, a fost inaugurat in anul 2005, in urma unei investitii initiale de 45 milioane de euro si extins anul trecut, dupa o investitie de 60 milioane de euro.

Printre chiriasii Iulius Mall Timisoara se mai numara Adidas, Altex, Auchan, Bam Boo, Bata, Bershka, Cinema City, Guess, Il Passo, Intersport, Lee Cooper, Mango, Motivi, Nike, Pull&Bear, Puma, Sprider, Starbucks, Stefanel, Stradivarius, Terranova si Zara.







Citeste si