11 Februarie 2011

Aura Investments a investit 8 mil. euro in peste 100 de apartamente la Piatra Neamt



Aura Investments a finalizat constructia si a inceput livrarile primelor doua blocuri, totalizand 114 apartamente, din complexul Green Hills din Piatra Neamt, in urma unei investitii de circa opt milioane de euro si va demara cea de-a doua faza doar dupa vanzarea celei dintai, a anuntat compania, scrie Mediafax.

Green Hills este situat in sudul orasului, iar la finalizare va avea 232 de apartamente, cu una pana la cinci camere structurate in patru blocuri. Investitia pentru acest proiect anuntata anterior de dezvoltator este de circa 20 de milioane de euro, fonduri asigurate din credite bancare si surse proprii.

Apartamentele din prima faza vor avea preturi pornind de la 45.000 de euro, cele mai scumpe locuinte din complex fiind vandute cu 138.000 euro. Locuintele, cu una, doua, trei si patru camere, au suprafete cuprinse intre 45 metri patrati si 135 metri patrati.

Lucrarile de constructie au inceput in luna februarie a anului 2008, iar primele apartamente ar fi trebuit sa fie livrate in noiembrie 2009, potrivit calendarului anuntat de dezvoltator la lansarea proiectului.

"Multi dintre clienti au vazut aceste apartamente drept o oportunitate - preturile sunt apropiate de cele ale apartamentelor vechi din oras, dar ofera un confort pe care nu ai cum sa il gasesti in blocurile deja construite in Piatra Neamt. In momentul in care incheiem vanzarea tuturor locuintelor, initiem constructia fazei a doua", a declarat Asaf Ravid, country manager Aura Investments.

Ansamblul Green Hills este construit pe un teren de peste 6.300 metri patrati si este primul proiect rezidential pe care compania israeliana l-a realizat in Romania. Aura a anuntat in Romania proiecte rezidentiale care la finalizare vor insuma aproximativ 3.000 apartamente.

Compania, listata la bursa din Tel Aviv, activeaza si in Ungaria, Kazahstan, Ucraina.



Citeste si