14 Martie 2020

BREAKING România a ajuns la 102 cazuri de infectați de coronavirus



România a ajuns la 102 cazuri de pacientți infectați cu COVID-19, după ce trei membri PNL au fost infectați de senatorul liberal Vergil Chițac. Acesta a fost vineri confirmat cu Covid-19.

Informația a fost confirmată în mod oficial de către Grupul de Comunicare Strategică. Asta înseamnă că România intră în scenariul 3, depășind astfel 101 cazuri de coronavirus, scrie Digi24.

Potrivit informațiilor de la această oră, cei trei liberali infectați sunt un deputat, un primar și un candidat la consiliul județean.

„Sunt confirmați pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19) deputatul PNL, Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public Adrian David Nicolae. Toți 3 se află în izolare la domiciliu, au participat la reuniunea BPN a PNL la care a participat și senatorul Chițac, și ieri nu au fost prezenți la reuniunea Biroului Executiv al PNL”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Tot sâmbătă au fost anunțate si cazurile 98 și 99 de infecție cu coronavirus: doi constănțeni, soț și soție, veniți de la Viena

Caz 98, Femeie în vârstă de 53 de ani, Constanța, a călătorit în Austria și Germania, medic laborator, confirmată pozitiv, testul a fost lucrat în rețea privată

Caz 99, Bărbat, 54 ani, Constanța, soț caz 98, testul a fost lucrat tot în rețea privată

Primul caz de infecție cu coronavirus a fost înregistrat, oficial, in România pe 26 februarie 2020. Primul pacient din România a fost din Gorj și a intrat în legătură cu un cetățean italian din Rimini.

Ministerului Afacerilor Externe a anunțat recent că autoritățile italiene au confirmat, până în prezent, decesul unui cetățean român ca fiind cauzat de infecția cu COVID-19.



Citeste si