27 Martie 2020

Medicii se îndreaptă către antreprenori: Cum îi poți ajuta pe cei ”din linia întâi”



Pe ajutorspitale.entreprenation.ro au fost înregistrate deja peste 700 de cereri de ajutor din întreaga țară de la medici, șefi de spitale, medici de familie, șefi de secție ATI, maternități. Toți aceștia au mare nevoie de materiale medicale și non-medicale – rapid.

Statul român nu face față pandemiei și atunci orice ajutor venit de la persoane fizice sau mediul privat este esențial.

Până în prezent, cererile centralizate de voluntari indică faptul ca dimensiunea nevoilor este ENORMĂ! Medicii cer peste 1,2 milioane de măști, în condițiile în care în unele spitale ei primesc doar câte una pe zi, peste 330.000 de halate și mănuși de protecție sau zeci de mii de dezinfectanți.

ajutorspitale.entreprenation.ro colaborează deja cu fundațiile Dăruiește viață, Zi de bine, Fundațiile Comunitare, Fundația Educativă Godmother și a primit donații în natură de la mai multe companii, însă nevoile spitalelor sunt de sute de ori mai mari decât ce am primit până acum.

Dacă dorești să ajuți pe cei din prima linie, nu ezita.



Citeste si