6 Aprilie 2020

COVID-19 | Echipamentele medicale vor putea fi decontate 100% prin fonduri europene



Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat luni în ședința de Guvern că a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență astfel încât unitățile sanitare să-și poată deconta achizițiile de echipamentele medicale din fonduri europene.

„Este vorba de echipamentele medicale şi cele de protecţie medicală, unde, după discuţia cu ministrul Sănătăţii, am adăugat şi spitalele modulare şi containerele de logistică medicală. Chiar fac un apel, pe această cale, la toţi cei care sunt implicaţi în procesul de achiziţie a echipamentelor medicale: (…) echipamentele medicale se pot achiziţiona de către unităţile sanitare, urmând ca mai apoi procesul de decontare din fonduri să se deruleze ulterior şi subliniez acest lucru, pentru ca toţi cei care sunt implicaţi în această perioadă în tratamentul bolnavilor să nu aibă reţineri din acest punct de vedere, fiindcă noi vom asigura la timp procesul de decontare a acestor cheltuieli”, a spus Boloş.

Mai mult, ministrul a dat asigurări că sumele vor fi decontate în procent de 100% din bani europeni, statul fiind astfel degrevat de cheltuieli suplimentare.

„Vestea bună, tot pe domeniul sănătăţii, este că, la propunerea noastră, a Guvernului şi a Ministerului Fondurilor Europene, la propunerea de modificare a Regulamentului Comisiei Europene, Uniunea Europeană va deconta 100% din echipamentele medicale, cu alte cuvinte nu avem cofinanţare la partea de echipamente medicale, ceea ce degrevează bugetul de stat”.

De asemenea, ordonanța presupune și 170.000 de pachete de igienă corporală, pentru perioada de carantină. Acestea vor fi direcționate către copiii din orfelinate și către bătrânii din azile.



Citeste si