12 Aprilie 2020

Conducere militară la Spitalul Județean Vrancea. Managerul a plecat cu toată documentația



Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că și la Spitalul Județean Vrancea sunt șanse foarte mari să fie pusă o conducere militară. El a mai spus că managerul spitalului, infectat cu coronavirus, a plecat „cu toată documentația”.

Mai mult, cadre medicale infectate au fost lăsate să plece acasă.

„Focșaniul este un punct nevralgic, avem o transmitere comunitară extinsă. Dacă e să ne raportăm la tot orașul, Spitalul Militar are 35 de cadre infectate, două cadre la ISU, un cadru la Jandarmerie, mai multe cadre la Poliție, la nivelul Spitalului Județean managerul este confirmat pozitiv, a și plecat din spital - că a plecat cu toată documentația și ce mai avea prin birou este o problemă”, a spus Nelu Tătaru, scrie Digi24.

Ministrul a precizat că mâine se va afla la Focșani, unde sunt cazuri de cadre medicale infectate ce au fost trimise acasă.

„Mâine vom fi la Focșani și ne gândim după evaluarea locală la un manager militar, am vorbit și cu domnul ministru al Apărării. Vom duce și la Focșani, cred, o conducere militară”, a subliniat el.



Citeste si