20 Iunie 2020

Avertismentul lui Raed Arafat: Vor fi controale în această perioadă. Următoarele zile sunt cruciale



Aceste zile sunt cruciale pentru evoluția epidemiei de coronavirus în România, consideră secretarul de stat Raed Arafat, care trage un semnal de alarmă cu privire la nerespectarea normelor impuse în cadrul stării de alertă, scrie Digi24.ro.

Trendul general este de creștere a cazurilor noi de coronavirus, a declarat Raed Arafat, pe baza datelor oficiale. El a mai arătat că a crescut și procentul cazurilor confirmate din totalul de teste efectuate: dacă înainte procentajul era 2% cazuri confirmate din totalul testelor efectuate, acum s-a ajuns la 3% și au fost zile în care procentajul a urcat chiar până la 5%.

„Acum sunt zile cruciale, pentru că vedem o creștere a numărului de cazuri. Weekendurile au devenit cu mai mare risc, oamenii se duc la cluburi, la terase. Am văzut poze, se vede clar că sunt mai mulți oameni care nu sunt din aceeași familie așezați la o singură masă. Îmi pare rău, dar vor fi controale în această perioadă”, a afirmat Raed Arafat.

El a avertizat că pericolul este cu atât mai mare în weekend, când lumea este liberă și are tendința să iasă la aer, la terase, să socializeze, iar riscul transmiterii virusului este mai mare.

Citește materialul integral pe Digi24.ro.



Citeste si