30 Iulie 2020

Ghidul măștilor de protecție



Importanța măștilor a crescut extrem de mult în ultima perioada, odată cu dezvoltarea pandemiei de Covid 19. Dintr-o dată, masca chirurgicală nu mai este un produs destinat doar medicilor, ci unul aproape obligatoriu pentru orice persoană din lume.

Masca chirurgicală de protecție este unul dintre acele echipamente medicale fără de care doctorii, asistenții și toți cei care lucrează în spitale ar fi mult mai expuși în fața bolilor.

Dacă vrei să te ferești de virusuri, masca este cel mai ieftin și eficient instrument prin care poți face asta. Nu toate măștile sunt bune, însă. Înainte de a achiziționa măști de protecție, este bine să știi ce să ai în vedere și să știi cu ce te ajută.

Care este rolul unei măști de protecție?

O mască are dublu rol:

  • Îi protejează pe cei din jur prin împiedicarea eliminării în aer a virusurilor;
  • Îl protejează pe cel care o poartă, prin blocarea virusurilor din aer.

Unele măști sunt mai eficiente în rolul lor, în timp ce altele sunt mai puțîn eficiente. Dacă vrei să fii cât mai protejat, este bine să știi care sunt tipurile de măști pentru care poți opta și care sunt proprietățile lor.

Câte tipuri de măști de protecție există pe piață?

1. Măștile medicale/chirurgicale. Sunt măștile folosite de foarte multă vreme în spitale și cabinete medicale. De culoare verde sau albastră, acestea pot avea diverse grade de protecție și pot fi formate din 3 sau mai multe straturi. În general, aceste măști au o eficiență de 95-98%, așadar, merită și trebuie să fie purtate.

2. Măștile respiratorii de protecție. Sunt ceva mai complexe, fiind folosite cel mai adesea pe șantierele de construcții. Sunt eficiente și împotriva virusurilor, însă. Acestea țin departe particulele de praf, virusurile și bacteriil, putând avea diverse grade de protecție.

3. Măștile din bumbac. Sunt destul de populare, însă nu sunt tocmai cele mai eficiente. Partea bună a măștilor din bumbac este faptul că pot fi spălate și refolosite. După fiecare utilizare însă, au nevoie de sterilizare. În lupta cu virurusurile, măștile de bumbac sunt doar un compromis. Oferă o protecție, însă nu suficient de mare.

Cum se poartă corect masca de protecție?

Există o serie de reguli pe care trebuie să le respecți atunci când porți masca de protecție.

Înainte de a-ți pune masca, trebuie să te speli foarte bine pe mâini cu apă și cu săpun sau cu o soluție pe baza de alcool.

Dacă ai mâinile curate, masca trebuie să fie prinsă cu ambele mâini de elementele de prindere, poziționată cu partea colorată pe exterior și cu bandă pentru nas în partea superioară și prinsă de urechi.

Odată prinsă, masca trebuie să fie aranjată în așa fel încât să acopere gură, bărbia, nasul și obrajii.

Masca de protecție nu trebuie să fie purtată mai mult de 4 ore și trebuie să fie scoasă cu grijă, atingandu-se doar elementele de prindere. După ce este scoasă, trebuie să fie aruncată la gunoi.



Citeste si