28 Septembrie 2020

INTERVIU VIDEO | Dr. Victor Mirciulescu, medic primar urolog: Ecografia este cel mai bun detector de pietre la rinichi



Prevenția nu este prima opțiune a pacientului român obișnuit, care se teme fie de bisturiu, fie de infecțiile din spitale, fie de o plată mult prea mare pentru buzunarul său. Cu toate acestea, medicii îndeamnă la consultații pentru diferitele simptome pe care le avem și care se acutizează. Dr. Victor Mirciulescu, medic primar urolog la clinica Gral Medical Diagnostic, îndeamnă pacienții la efectuarea unei ecografii de abdomen general pe an, deoarece cu ajutorul investigației putem depista o posibilă afecțiune la timpul potrivit.

Într-un interviu video, marca Wall-Street.ro, dr. Mirciulescu a explicat, pe îndelete, ce înseamnă și ce riscuri poate avea agravarea unui diagnostic de litiază renală sau așa numitele pietre la rinichi. Un diagnostic des întâlnit, pentru care cei mai mulți pacienți nu se agită, pietrele la rinichi pot cauza complicații pentru pacient.

Primele simptome ale pietrelor la rinichi, pe care dr. Mirciulescu le-a menționat, sunt: dureri mari în zona lombară, senzație de micțiune frecventă, dar și modificări ale culorii urinei (poate deveni roșiatică). În acest sens, medicul urolog insistă asupra efectuării unei ecografii pe an, aceasta fiind cea mai simplă metodă de identificare a diagnosticului.

Pe lângă un set de analize recomandat o dată pe an, este de preferat să facem o ecografie generală pe an; ecografia este cel mai bun “detector de pietre”.

Cu toate acestea, dacă diagnosticul este descoperit tardiv, prima modalitate de tratare este procedura numită litrotiție extracorporeală.

Procedura este efectuată în ambulatoriu, fără bisturiu. Pacientul poate pleca acasă imediat după procedură, fără dureri. În plus, procesul nu presupune anestezie, nici locală, nici generală. De asemenea, nu realizăm doar tratamentul exclusiv al calculilor. Ca urmare a consultației, în cazul bolilor asociate, îndrumăm pacientul la specialiști, pentru o evaluare completă a stării de sănătate. Încercăm să tratăm omul și pacientul în același timp.

Nu în ultimul rând, procedura este decontată de CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate), iar pacientul nu trebuie achite modalitatea de tratament.

Pentru a afla în ce constă, mai exact, procedura de litrotiție extracorporeală, dar și care ar putea fi eventualele riscuri provocate de intervenție, urmăriți video-ul de mai jos:



Citeste si