12 Octombrie 2020

Medicii de familie cer demisia lui Virgil Guran, consilierul care a spus că medicii ”mai mor, ca la război”



Societatea Națională de Medicina Familie (SNMF) solicită demiterea urgentă a domnului Virgil Gurna, consilierul primului ministru Ludovic Orban și așteaptă scuze publice adresate corpului medical.

În cadul unei emisiuni televizate, acesta a afirmat: Trebuie să iei măsuri, dacă nu ești ferm, vei pierde. Și trebuie să înțeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? (...) Ce să facem? E ca la militari, îi trimiți la război, mai mor unii dintre ei, din păcate.

Declarația a fost făcută în contextul reacției medicilor de familie la afirmația Ministrului Sănătății, care a anunțat că aceștia se vor deplasa la domiciliile celor confirmați pozitiv. Precizăm că medicii de familie nu dispun de mașini care pot fi decontaminate, nu dispun de echipamente potrivite și nici de posibilitatea de a se echipa și dezechipa în condiții de siguranță.

Declarația lui Virgil Guran, reprezentant aș Executivului, este cinică și iresponsabilă, militarii merg la război înarmați, nu ca medicii de familie, cu mâinile goale. Lipsa de respect pentru medici și lipsa de empatie față de pacienți îl descalifică pentru orice funcție publică.

Sperând că declarația acestui consilier este o părere personală și nu reprezintă poziția Guvernului român, SNMF cere urgent demiterea sa.



Citeste si