28 Decembrie 2020

Pfizer: Problemele care au întârziat transportul primelor loturi de vaccin anti-COVID-19 au fost rezolvate



''Problema logistică minoră'' din cauza căreia opt state ale UE înregistrează întârzieri în primirea primelor loturi de doze de vaccin împotriva COVID-19 produse de Pfizer-BioNtech a fost rezolvată, a declarat un purtător de cuvânt al companiei farmaceutice, potrivit Agerpres.

''Din cauza unei probleme logistice minore am reprogramat un număr limitat de livrări. Problema logistică a fost rezolvată şi aceste livrări au fost acum expediate. Nu sunt probleme de fabricaţie de anunţat'', a declarat purtătoarea de cuvânt a laboratorului, Dervila Keane.

Opt state membre ale UE au fost anunţate anterior de această companie că expedierea dozelor de vaccin se va face cu o uşoară întârziere.

Tot luni, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că distribuirea integrală către statele membre a primelor 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNtech comandate de UE se va încheia în septembrie.



Citeste si