5 Mai 2021

Focar de COVID-19 în Ilfov, cu tulpina indiană: nouă muncitori, depistați pozitiv



În data de 1 mai, Direcția de Sănătate Publică Ilfov a informat Institutul Național de Sănătate Publică -Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP -CNSCBT) despre un focar de infecție cu SARS-CoV-2 depistat la nouă cetățeni din Republica India, angajați ai unei firme cu sediul în Popești-Leordeni, ce au intrat în țară prin Punctul de Control/Trecere de Frontieră Aeroport Otopeni în data de 20 aprilie, prezentând teste RT-PCR negative.

Conform unei proceduri interne a firmei, cei nouă angajați au intrat direct în carantină pentru cinci zile, urmând a fi testați preventiv înainte de a intra în comunitate.

Pe 26 aprilie, au fost depistați cu SARS-CoV-2 în urma efectuării unor teste antigen rapide. De asemenea, tot DSP Ilfov a informat că alți 26 de cetățeni străini din Republica India, angajați ai unei alte firme care își desfășoară activitatea în localitatea Popești-Leordeni, au fost depistați cu SARS-CoV-2 în urma unei testări cu teste antigen rapide în zilele de 19-20 aprilie.

Dintre cele 35 de persoane care au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, în prezent, se află internate 19 persoane, dintre care 18 persoane la Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București și o persoană la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

Celelalte 16 persoane pozitive doar la testul rapid se află, în continuare, în izolare în localitatea Popești-Leordeni. Pe 30 aprilie, pacienților internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” li s-au prelevat probe pentru efectuarea testelor de screening RT-PCR și a secvențierii, iar în după-amiaza zilei de 3 mai, INCDMM Cantacuzino a comunicat la INSP rezultate pozitive la secvențiere pentru varianta britanică la trei pacienți, precum și pentru o variantă indiană, alta față de cea care a provocat situația epidemiologică actuală din India, la alți șapte pacienți.

Alți cinci pacienți au fost pozitivi pentru varianta B.1.127, care nu reprezintă o variantă ce determină îngrijorare. În trei cazuri probele au o încărcătură virală mică neconcludentă.



Citeste si