17 Mai 2021

Maraton de vaccinare: peste 330.000 de persoane s-au vaccinat în weekend



Peste 330.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele trei zile în România, demonstrând că maratoanele de vaccinare din toată țara funcționează și încurajează publicul la vaccinare, transmite platforma RO Vaccinare, într-un mesaj pe Facebook.

„Un efort comun de o mare amploare care a pornit de la Timișoara, primul Maraton al Vaccinării împotriva COVID-19, și care s-a multiplicat în aproape toată țara. Castelul Bran, apoi Castelul Corvinilor, pentru iubitorii de istorie, Stadionul Olteniei, Stadionul “găzarilor” din Ploiești, Cetatea Unirii din Alba Iulia, Alexandria, în care s-a vaccinat pe acompaniamentul tarafului, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Baia Mare, Iași, Vaslui, Drobeta-Turnu Mehedinți, Faleza și marile magazine din Constanța, Arad, București, Galați, Slatina, Sibiu, Suceava, Râmnicu Vâlcea, unde s-a vaccinat primul bulibașă, Petroșani, Satu Mare, Bacău, Blaj, Sebeș, Teiuș, Cugir, Ciugud to be true, Buzău, Oradea și până la Dorohoi.

Prefecți care s-au înscris voluntari în cadrul evenimentelor, primari care s-au mobilizat și care au încercat să facă totul pentru a avea centre de vaccinare, personalul DSP-urilor care au muncit non stop în aceste zile, medici, asistenți, rezidenți, studenți și simpli voluntari”, au scris reprezentanții RO Vaccinare pe Facebook.



Citeste si