22 Octombrie 2021

Alți cinci pacienți în stare gravă au fost transferați în spitale din afara României



Astăzi, 22 octombrie 2021, încă cinci pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați in stare critică, dar stabilă au fost transferați în unități medicale din afara României.

Este vorba despre 2 pacienți aflați în UPU din Cluj care au fost transferați în Austria și alți 3 pacienți din UPU din Iași care au fost transferați în Polonia. Toți pacienții au nevoie de asistență medicală în secții ATI.

În cursul zilei anterioare, 21 octombrie 2021, un număr de trei pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică sunt transferați în Polonia, la Łódź.

Este vorba despre pacienți care au fost internați în unități de primiri urgențe din București, aflați în stare stabilă, transportabili, intubați și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

„În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluții în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare și pentru acordarea asistenței medicale pacienților care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara granițelor”, a afirmat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Alți 30 de pacienți au fost transferați în spitalele din Ungaria zilele trecute, însă doi dintre aceștia au murit.

„În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila.

Citește și: Bode: Unul dintre cei 17 pacienți români transferați către Ungaria la ATI a decedat

Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de Reuters.

Szijjarto a spus că cele 50 de persoane vor fi tratate în două spitale din Ungaria şi cele două ţări vor pune la punct în zilele următoare detaliile logistice.

Ungaria a oferit României ajutor pentru tratarea pacienţilor COVID-19, a anunţat în urmă cu o săptămână ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în timp ce România se confruntă cu un număr record de noi infectări şi cu o criză de paturi la ATI.



Citeste si