24 Ianuarie 2022

Când va fi vârful valului cinci și când am putea avea primele măsuri de relaxare în România? Răspunsul lui Alexandru Rafila



România a atins recordul din pandemie în valul cinci, alimentat de tulpina Omicron. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, susține că vârful valului cinci ar urma să fie înregistrat la jumătatea lunii februarie, iar la finalul lunii martie am putea asista la o serie de relaxări.

”Ar trebui ca vârful valului cinci să fie înregistrat pe 15-20 februarie. Rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea, mai ales că ne confruntăm cu focare în spitale”, a precizat ministrul, într-un interviu Digi24.

Acesta a menționat că va urma și o perioadă cu relaxări, renunțarea la masca de protecție fiind ultimul aspect care va fi stabilit.

„Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o săptămână la alta. Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm”, a mai spus Rafila.

Nu în ultimul rând, ministrul a adăugat că va fi stabilit un mecanism de consultare permanentă cu industria, astfel încât deciziile să se ia după consultări și în concordanță cu interesele de sănătate publică, dar și cele care țin de funcționarea economiei în România.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 24 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 12.082 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 41 decese, dintre care 1 anterior.

În total, până astăzi, 24 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.029.211 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 31.897 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.820.743 de pacienți au fost declarați vindecați.



Citeste si