22 Iunie 2012

6 realitati despre romanii care studiaza in strainatate. Pentru cati bani s-ar intoarce in tara?



Din ce in ce mai multi tineri romani aleg sa plece din Romania si sa mearga in stainatate la o universitate, datorita ofertei educationale de care se pot bucura acolo. Aproximativ 30% dintre acestia s-ar intoarce insa sa munceasca in Romania, in principal, pentru a fi aproape de familie si prieteni. Afla insa care sunt sumele pentru care tinerii ar reveni in Romania, potrivit unui sondaj LSRS.

Cele mai importante motive pentru care tinerii aleg sa studieze in strainatate

Motivele pentru care tinerii aleg sa studieze peste hotare sunt, in primul rand, oferta educationala a universitatilor din strainatate (pentru 63% este un factor foarte important, iar pentru 21% unul important) si cunoasterea unei alte societati/culturi (pentru 49% este foarte important, iar pentru 30% important), dar si prestigiul universitatilor de peste hotare (47%, respectiv 33%) si perspectiva exersarii unei limbi straine (44%, respectiv 28%).

Sfatul celor din anturajul apropiat este un motiv mai putin important decat cele deja mentionate.

Sondajul "Tinerii romani si studiile in strainatate. Experiente si Perspective" a fost derulat de Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) in perioada 23 aprilie-24 mai 2012 pe un esantion de 1.061 de persoane.

Sursa foto: freedigitalphotos.net


Satisfactia privind experienta de studiu in strainatate

Majoritatea celor care au participat la sondaj apreciaza favorabil si foarte favorabil urmatoarele aspecte: dotarile tehnice (76% sunt foarte satisfacuti iar 11% satisfacuti), mediul universitar (56, respectiv 29%), calitatea profesorilor (53%, respectiv 32%), mediul cultural (52%, respectiv 31%) si calitatea cursurilor de peste hotare (51%, respectiv 34%).

Alte aspecte de care participantii la sondaj se declara foarte satisfacuti si satisfacuti, dar intr-o masura mai redusa sunt: aplicabilitatea cunostintelor dobandite, flexibilitatea orarului, viata sociala, oportunitatile profesionale dupa finalizarea studiilor si sistemele de evaluare a cunostintelor.

Sursa foto: freedigitalphotos.net


Cele mai importante motive in favoarea si in defavoarea intoarcerii in Romania

Mai mult de 28% dintre toti cei care au raspuns la intrebarea referitoare la dorinta revenirii in tara dupa finalizarea studiilor sau in viitorul apropiat au dat un raspuns favorabil. Putin peste 30% dintre acestia au declarat ca nu doresc sa se intoarca, iar 31% au raspuns ca nu stiu.

In aceasta privinta, dintre cei sapte factori luati in considerare, cei mai motivanti sunt: apropierea de familie (care ii motiveaza mult pe 52% dintre respondenti, si putin pe 27%) si apropierea de prieteni (foarte motivant pentru 38% si putin motivant pentru 36%).

Cei mai demotivanti factori sunt: oferta educationala (pe 62% nu ii motiveaza deloc), ofertele de angajare (pe 57% nu ii motiveaza deloc), oportunitatile de afaceri (pe 35% nu ii motiveaza deloc). Mediul socio-cultural din Romania este un aspect putin motivant (pentru 39%) sau deloc (pentru 28%).

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Nevoi la intoarcerea in Romania

Pentru 89% dintre cei care au luat parte la sondaj, ofertele de munca atragatoare sunt necesare pentru revenirea in tara. Sprijinul legal si asistenta sociala la intoarcerea in tara reprezinta o necesitate pentru 25%, respectiv 14% dintre respondenti.

Sursa foto: freedigitalphotos.net


Ce conteaza in perspectiva unei cariere in Romania

Cei mai importanti factori pentru acceptarea unei oferte de angajare la intoarcerea in tara sunt: activitatea specifica postului (foarte importanta pentru 83%), oferta salariala (foarte importanta pentru 75%) si posibilitatea promovarii (foarte importanta pentru 73%), alaturi posibilitatea de dezvoltare profesionala (foarte importanta tot pentru 73%).

Celelalte aspecte luate in calcul – orasul, spatiul de munca, flexibilitatea programului de lucru, posibilitatea de a calatori, prestigiul angajatorului si proximitatea – au o importanta mai redusa.

Sursa foto: freedigitalphotos.net


Asteptari salariale la intoarcerea in tara

Salariul net minim lunar pentru care tinerii care au participat la sondaj ar accepta sa lucreze in Romania, in primul an dupa intoarcere, porneste pentru 58% dintre ei de la mai putin de 400 de euro si se opreste la 1000 de euro (inclusiv).

Sursa foto: freedigitalphotos.net


Citeste si