30 Iulie 2012

REFERENDUM: Prezenta la vot 45,9%, cu marja de eroare de +/- 3%. Vezi primele declaratii



Prezenta la vot pana la ora 21.00 a fost de 44,01%, potrivit unui exit-poll Operations Research comandat de Realitatea TV.

UPDATE 00:30: Prezenta la referendum la ora 23.00, la inchiderea urnelor, era la nivel national de 45,92%, conform anuntului facut de catre presedintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu, potrivit Mediafax.

Astfel, in mediul urban se inregistra o prezenta de 41,76%, in timp ce prezenta in mediul rural era de 51,61%. Judetele cu cea mai mare prezenta la vot sunt: Olt - 74,71%, Mehedinti - 70,46%, Teleorman - 70,16%, Giurgiu - 60,67% si Valcea - 60,44%. Judetele cu cea mai redusa prezenta la vot sunt: Harghita - 11,56%, Covasna - 20,6%, Satu Mare - 28,23%, Mures - 33,96% si Arad - 34,99%.

Estimarea a fost facuta pe baza datelor din 2.889 de sectii de votare, cu o marja de eroare de +/- 3%.

Potrivit unui exit-poll CCSB comandat de Antena 3 si care centralizeaza datele pana la ora 21.00, 84 la suta dintre alegatori s-au exprimat pentru demiterea lui Traian Basescu, iar 16% au raspuns cu "nu" la referendumul privind demiterea presedintelui.

Primele declaratii de la inchiderea urnelor de vot

Presedintele suspendat Traian Basescu: "Flacara democratiei a ramas aprinsa. Romanii au respins lovitura de stat a celor 256 de parlamentari condusi de Ponta si Antonescu(…) Le multumesc celor care trecand peste supararea lor au inteles ca azi nu a fost un referendum despre Basescu, ci in favoarea Europei si impotriva unei lovituri de stat."

Premierul Victor Ponta: Un presedinte ales cu cinci milioane de voturi, dar impotriva caruia au fost inregistrate acum peste opt milioane de voturi impotriva ar trebui sa reflecteze mai serios la aest rezultat si sa decida in ce masura mai este legitim sa reprezinte Romania, a declarat premierul Victor Ponta. "Orice om politic care spune ca poate ignora votul a in jur de noua milioane de romani este rupt de realitate", a spus Ponta, potrivit Mediafax.ro.

USL sustine ca referendumul este valid, iar presedintele Traian Basescu este demis, fiind numarate peste 9,2 milioane de voturi.

COMENTARIU: Castigatori si perdanti, opriti-va! Vrem agenda adevarata inapoi!



Citeste si