27 Ianuarie 2014

Ponta: La STS trebuie asumata raspunderea de catre conducere, este greu de gasit un operator vinovat



Adresa catre CSAT de demitere a sefului Serviciului de Teelecomunicatii Speciale pentru deficiente in cazul accidentului aviatic de luni a fost redactata si va fi semnata de o treime dintre membrii CSAT, fiind necesara asumarea raspunderii, ca la alte institutii, a afirmat premierul Victor Ponta, scrie Mediafax.

"Am intocmit adresa, o vor semna o treime din membrii CSAT, asa cum spune legea, pentru a discuta cat mai curand posibil modul in care STS si-a indeplinit atributiile in cazul accidentului si raspunderea, pentru ca la ROMATSA a plecat seful ROMATSA, la Ministerul de Interne-seful ministerului, la IGSU - seful IGSU. red ca la STS o sa fie greu de gasit un operator care nu si-a facut treaba", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri, ca secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis si va cere inlocuirea directorului general si a directorului de operatiuni ROMATSA, dar si a sefului STS, pentru deficiente inacceptabile in cazul accidentului din Cluj.

El a precizat ca solicitarea de schimbare a conducerii ROMATSA (Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian) va fi adresata, conform legii, Consiliului de Administratie (CSAT), iar cea de inlocuire a sefului Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Marcel Opris, va fi inaintata in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Ulterior, Ponta a semnat decizia de eliberare din functie a lui Chiper, iar directorii ROMATSA au demisionat.

Premierul Victor Ponta a anuntat ca a solicitat si Corpului sau de Control sa verifice, impreuna cu Ministerul Transporturilor, activitatea ROMATSA in cazul accidentului aviatic de luni.

"Exista in primul rand o ancheta penala condusa de procuror si in aceea nu putem interveni. In ceea ce priveste functionarea institutiei, am trimis si Corpul meu de Control si, impreuna cu Ministerul Transporturilor, vom avea o analiza cat mai rapid si masurile care se impun", a spus Ponta.

Joi, premierul a declarat ca datele releva tot mai evident ca erorile grave care i-au indreptat gresit pe cei care ii cautau pe supravietuitorii accidentului de luni au fost produse de ROMATSA si Serviciul de Telecomunicatii Speciale, care aveau obligatia si posibilitatea tehnica de a identifica epava.



Citeste si