30 Octombrie 2015

Halep, eliminata de la Turneul Campioanelor: Mi-am dat seama ca s-a terminat



Jucatoarea Simona Halep, locul 2 WTA, invinsa, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, si eliminata de la Turneul Campioanelor, a declarat ca a realizat dupa primul set ca va pierde meciul, deoarece nu mai avea energie si a subliniat ca a fost foarte nervoasa, scrie Mediafax.

"Am fost terminata. Nu mai aveam energie. Am fost obosita. Am simtit la un moment dat ca am pierdut sansa de a castiga primul set si de a castiga meciul. Dupa primul set, am stat si mi-am spus ca s-a terminat. Da, antrenorul mi-a spus multe lucruri, dar nu le-am putut auzi, pentru ca eram terminata si foarte nervoasa. Dar s-a intamplat si un lucru bun. Data viitoare voi sti ca daca nu sunt bine pregatita fizic, trebuie sa fac altceva pe teren. Sunt multumita de anul asta. Acum vreau doar vacanta. Nu vreau sa ma mai gandesc la tenis. Apoi voi fi mai puternica", a declarat Halep, conform wtatennis.com.

Simona Halep o sustine pe Flavia Pennetta pentru un loc in semifinale: "Ii tin pumnii stransi, imi place de ea. Este o persoana minunata. Merita sa fie in semifinale pentru ca a castigat US Open. Da, am inceput turneul bine, dar apoi energia a scazut zi dupa zi. Da, s-a terminat pentru mine".
Jucatoarea Simona Halep, locul 2 WTA, a fost invinsa, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, si paraseste Turneul Campioanelor, competitie la care a fost finalista in 2014.

Principala favorita a turneului a pierdut dupa un meci care a durat o ora si 44 de minute si dupa ce a condus cu 5-1 in tie-break-ul setului I, ratand calificarea in semifinale, indiferent de scorul ultimei intalniri din cadrul Grupei Rosii, Maria Sarapova - Flavia Pennetta.
Halep a obtinut la aceasta editie a competitiei de la Singapore o victorie, cu Flavia Pennetta (6-0, 6-3), si doua infrangeri, cu Maria Sarapova (4-6, 4-6) si cu Radwanska.

Disputarea celor trei meciuri la Turneul Campioanelor este recompensata cu 151.000 de dolari si cu 210 puncte WTA. Fiecare victorie in grupa este recompensata cu 153.000 de dolari si cu 160 de puncte WTA, astfel ca Halep va primi un cec de 304.000 de dolari si 370 de puncte WTA



Citeste si