24 Decembrie 2018

Avarie RADET: Zeci de blocuri din Bucuresti au ramas fara apa calda si caldura



Administratorul special RADET, Alexandru Burghiu, afirma ca bucurestenii, afectati de avaria la o retea principala, vor avea apa calda si caldura, din nou, pana duminica seara, informeaza Agerpres.

In sectoarele 2 si 3 din Capitala zeci de blocuri au ramas fara apa calda si caldura din cauza unei avarii la o retea principala.

"In cursul zilei de ieri (sambata - n.r.) a avut loc o avarie la magistrala 2, care alimenteaza cu energie termica aproximativ 30% din municipiul Bucuresti. (...) In cursul zilei de astazi starea de normalitate va reveni", a declarat Burghiu, duminica, intr-o interventie telefonica la Digi 24.

El a explicat ca aceasta magistrala are peste 52 de ani, desi durata de viata data de producator a fost de 25 de ani.

"Desi avaria si repararea avariei in sine dureaza nu foarte mult, adica doua - trei ore, exista un interval de reumplere a conductei. Pentru a interveni trebuie sa golim reteaua, sa o ventilam, pentru ca sudorii nu pot lucra, urmeaza repararea in sine, ulterior are loc umplerea retelei si ajungerea la o presiune conforma specificatiilor tehnice. Tocmai de asta acest interval de reparare pe care lumea il simte se prelungeste", a precizat administratorul special RADET.

Pe site-ul RADET este anuntata lista cu zonele afectate de avaria termica si ora estimativa de punere in functiune.



Citeste si