Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că vor fi necesare aproximativ 130 de milioane de lei în vederea aducerii Podului Basarab la standarde şi realizarea recepţiei.

În prezent, autoritatea locală poartă discuţii cu constructorul, care ar putea suporta o parte din această sumă, în vederea evitării unui litigiu, a precizat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Avem discuţii pentru Podul Basarab. Am făcut o expertiză. Ca să putem să facem în sfârşit recepţia, după mai bine de zece ani, costurile sunt de vreo 130 de milioane de lei. Avem discuţii cu constructorul ca să evităm un litigiu şi pare că ne îndreptăm către o soluţie, în care noi să plătim vreo 40 - 50 de milioane, ei să plătească restul şi să avem la standarde Podul Basarab şi să facem recepţia, să putem să facem mai departe un contract de mentenanţă. Dar, suma asta, pentru moment, nu prevede şi acea bandă rulantă (trotuarul rulant de la Gara de Nord - n.r.), care o să mai rămână închisă o perioadă", a explicat el.

Potrivit primarului, trotuarul rulant de la Gara de Nord a fost închis, pentru a evita eventuale vandalizări.

"Nu s-a făcut recepţie nici la Podul Basarab, nici la trotuarul rulant (de la Gara de Nord); nefăcându-se recepţie, nu s-a făcut nici mentenanţă şi a rămas în grija nimănui şi e mai bine închis decât să fie vandalizat mai mult decât este stricat până în momentul acesta", a precizat Nicuşor Dan.

Edilul a subliniat că recepţionarea ar fi trebuit realizată în urmă cu zece ani, astfel încât să fie evitate discuţii ulterioare privind cui revine responsabilitatea unor deteriorări.

"Podul Basarab trebuia recepţionat în momentul în care s-a dat în folosinţă, aşa cum am făcut noi cu Podul Doamna Ghica. Nu s-a întâmplat, iar atunci procedura administrativă este să faci o expertiză ca să îţi spună ce mai este de făcut la pod, astfel încât el să fie în standarde şi să poţi să faci o recepţie. Acum, discuţia foarte lungă este: din toate lucrurile de care mai ai nevoie, de exemplu deteriorarea parapetului, ele vin din cauză că nu le-a făcut constructorul la timpul potrivit sau că au trecut anii şi oricum s-ar fi stricat? De aceea e bine să faci recepţia după ce ai terminat lucrarea şi nu zece ani după", a transmis el.

Sursa foto: Shutterstock / Paul Antonescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri