30 Mai 2019

Unde il va insoti Iohannis pe Papa Francisc in Romania



Presedintele Klaus Iohannis va participa alaturi de Papa Francisc, care efectueaza o vizita apostolica in Romania de vineri pana duminica, la ceremoniile care vor fi organizate la Catedrala Nationala, Catedrala Sfantul Iosif si Blaj.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, citat de Agerpres, presedintele Klaus Iohannis apreciaza ca vizita Papei Francisc in Romania este "un prilej fericit de a aduce laolalta credinciosii crestini ortodocsi, romano-catolici si greco-catolici".

Astfel, el va fi alaturi de Sanctitatea Sa la cate o ceremonie religioasa dedicata fiecarui cult.

Vineri, incepand cu ora 17,00, presedintele Klaus Iohannis va participa la ceremonia Bisericii Ortodoxe Romane de la Catedrala Nationala. Ulterior, incepand cu ora 17,55, seful statului va fi prezent la liturghia romano-catolica de la Catedrala Sfantul Iosif. Duminica, presedintele Iohannis va merge la Blaj, unde, pe Campia Libertatii, se va tine liturghia greco-catolica si va avea loc ceremonia de beatificare a sapte episcopi greco-catolici martiri.

Presedintele Klaus Iohannis il va primi, vineri, la Palatul Cotroceni pe Sanctitatea Sa Papa Francisc.

La sosirea in Romania, Papa Francisc va fi intampinat de catre seful statului la Aeroportul International "Henri Coanda", la ora 11,25, urmand ca ceremonia oficiala de primire la Palatul Cotroceni sa aiba loc la ora 12,05.

Presedintele Klaus Iohannis si Sanctitatea Sa Papa Francisc vor avea convorbiri tete-a-tete, iar incepand cu ora 13,05, in Sala Unirii, se va desfasura intalnirea cu autoritatile statului, reprezentanti ai societatii civile si corpul diplomatic. Cu aceasta ocazie, in prezenta a aproximativ 400 de invitati, seful statului si Papa Francisc vor sustine discursuri.

Vizita in Romania a Sanctitatii Sale Papa Francisc se va incheia duminica, ora 17,30, cu ceremonia plecarii oficiale de pe Aeroportul International Sibiu, in prezenta presedintelui Klaus Iohannis.

Vizita de stat a Sanctitatii Sale se desfasoara la invitatia presedintelui Klaus Iohannis, care a adresat aceasta invitatie in luna mai 2015, cu ocazia aniversarii unui sfert de veac de la reluarea relatiilor diplomatice dintre Romania si Sfantul Scaun. Ulterior, in martie 2017, invitatia a fost reinnoita prin scrisoarea transmisa de catre presedintele Romaniei Sanctitatii Sale.



Citeste si