11 Decembrie 2019

IGPR: 1.800 de kg de droguri confiscate in perioada 2001 - 2019 sunt distruse



Droguri in greutate de 1.800 de kilograme, confiscate in dosare penale instrumentate in perioada 2001 -2019, sunt distruse, miercuri, de Inspectoratul General al Politiei Romane, cu sprijinul unui operator autorizat.

"Drogurile - heroina, cocaina, cannabis, rezina de cannabis, amfetamina, opium, MDMA - au facut obiectul confiscarilor aferente perioadei 2001 - 2019, in 1.150 de dosare penale solutionate definitiv de catre instantele de judecata si unitatile de Parchet. Potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, drogurile ridicate in vederea confiscarii se distrug", informeaza un comunicat al IGPR, potrivit Agerpres.

Distrugerea drogurilor se efectueaza periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de catre o societate autorizata, in prezenta unei comisii.

"Comisia este formata din judecatorul delegat cu executarea, cate un reprezentant al Agentiei Nationale Antidrog, al Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, un specialist din cadrul formatiunii centrale specializate in prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Politiei Romane si gestionarul camerei de corpuri delicte al aceleiasi unitati", se precizeaza in comunicat.



Citeste si