14 Aprilie 2020

COVID-19 BRAȘOV | Aproximativ 200 de voluntari vor ajuta vârstnicii, oferindu-le pachete de Paște



Aproximativ 200 de voluntari, din parohii sau asociaţii ortodoxe, au răspuns invitaţiei Protopopiatului Braşov şi s-au implicat în ajutorarea vârstnicilor cu venituri reduse, iar, începând de joi, o parte dintre aceştia vor participa la distribuirea pachetelor cu Sfintele Paşti, a informat, printr-un comunicat de presă, biroul de presă al Primăriei municipiului.

Conform sursei citate, o parte dintre aceşti voluntari, majoritatea tineri, s-au implicat, în ultimele zile, alături de Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei, în distribuirea alimentelor de strictă necesitate pentru peste 5.000 de persoane vârstnice cu venituri foarte mici, în cadrul programului "Dar din suflet pentru seniori”, potrivit Agerpres.

"O altă echipă, cei care s-au auto-denumit 'voluntarii de gherilă', sunt disponibili 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a le asigura persoanelor vârstnice sau celor nedeplasabile posibilitatea de a-şi face cumpărăturile sau de a-şi plăti facturile. (...) Pe lângă activităţile de asigurare a cumpărăturilor pentru persoanele vulnerabile şi de distribuire a alimentelor în cadrul programului 'Dar din suflet', voluntarii ajută, prin intermediul bisericilor, persoanele în vârstă din fiecare parohie, cu tot ce au nevoie şi răspund solicitărilor venite pe platforma ajutcubucurie.ro", precizează sursa citată.

Totodată, Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Braşov, a donat Spitalului de Boli Infecţioase şi Spitalului Clinic de Copii dezinfectanţi şi biocide necesare luptei împotriva COVID-19, preoţii susţinând acest demers de sprijinire a unităţilor medicale prin donaţii de bani şi materiale.

"Este nevoie de noi în aceste zile mai grele pentru comunitate. Nu contează confesiunea din care facem parte, important este să ne ajutăm semenii. Învăţătura bisericii este de a ne sprijini unii pe ceilalţi, de a fi atenţi la nevoile celui de lângă noi. Este şi o responsabilitatea a noastră, a tuturor braşovenilor, faţă de cei în vârstă, care au muncit să clădească această comunitate în care ne-am născut şi trăim", a declarat, conform comunicatului citat, Sergiu Hodaş, coordonatorul grupului de voluntari ortodocşi.

Biserica ortodoxă nu este singura implicată, în această perioadă, în activităţi de ajutorare a persoanelor vulnerabile din Braşov, prin voluntari, un astfel de sprijin acordând şi Bisericile adventistă, unitariană, baptistă şi reformată, a mai menţionat sursa citată.



Citeste si