22 Aprilie 2020

COVID-19 | Purtarea măștilor de protecție devine OBLIGATORIE și în municipiul Timișoara



Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie începând de miercuri şi în Timișoara. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura.

Potrivit unei hotărâri a Comitetului pentru Situații de Urgență a Timișoarei, din 22 aprilie 2020, purtarea măștii devine obligatorie, potrivit Digi24.

„Pe teritoriul administrativ al municipiului Timișoara se instituie obligativitatea persoanelor de a purta mască și mănuși pe mijloacele de transport public și în spațiile închise ale structurilor închise publice și private în care se desfășoară relații cu publicul”, se arată în decizia CSU Timișoara, scrie Mediafax.

Potrivit autorităților, pe post de mască pot fi folosite și eșarfe, pentru a existe un filtru între atmosferă și aparatul respirator (nas și gură).

Vor exista trei zile în care nu se vor aplica amenzi.

De asemenea, purtarea măștilor de protecție a devenit obligatorie și în orașul Buzău, dar și în toate mijloacele de transport şi în spaţiile închise de pe raza judeţului Botoşani.



Citeste si