10 Iunie 2020

Dosarul înregistrărilor cu modul haotic de intervenție la Colectiv: Pompierii vor fi audiați în legătură cu modul de intervenție



Pompierii de la ISU care au intervenit în noaptea incendiului din clubul „Colectiv” vor fi audiaţi în dosarul de la Parchetul Militar. Dosarul a fost deschis după ce Libertatea a publicat înregistrări cu modul haotic în care au acţionat pompierii în primele minute de la sosirea la „Colectiv”, scrie HotNews.ro.

Audierile vor avea loc la serviciul Omoruri de la Poliţia Capitalei, au precizat pentru Mediafax, surse judiciare. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar ar fi înjurat un tânăr mort în incendiu.

Procurorii militari fac cercetări şi pentru sustragere sau distrugere de probe, cu privire la faptul că filmarea cu primele momente ale intervenţiei au apărut abia după aproape patru ani. Vezi aici VIDEO.

Jurnaliștii de la Libertatea au publicat în octombrie 2019 un filmuleț de aproape 21 de minute, care ar fi fost furnizat de un ofițer de pompieri și surprinde primele momente ale intervenției autorităților în 30 octombrie 2015, seara tragediei din Colectiv. Imaginile arată modul haotic în care intervin pompierii, care sunt depășiți de situație, civili care cară victime, răniți duși la ambulanțe cu ajutorul unor paleți din lemn. Imaginile ar fi fost ținute ascunse de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.



Citeste si