14 Iunie 2021

Situații în care Poliția Română a fost depășită în ultimul an: agenți umiliți, ignorați de interlopi sau prinși la pensat



Un nou incident petrecut în România conturează imaginea Poliției Române ca fiind o instituție depășită, în care agenții de poliție sunt de multe ori puși în situații ce sunt departe de a fi catalogate drept ”intervenții reușite”.

Mai multe incidente petrecute în ultimul an pun sub semnul întrebării gradul de pregătire al angajaților din Poliția Română. Cazul Onești, recentul incident de la Buzău sau cel de acum un an de la Stănești sunt doar câteva dintre întâmplările care pun autoritatea într-o lumină mai puțin bună și umbresc intervențiile reușite ale agenților bine instruiți.

Polițist prins la pensat în timpul serviciului: nu a putut interveni la o urgență pentru că se afla la salon

Un polițist din București se afla la pensat în timpul serviciului. Acesta a fost pârât de către jandarmul pe care l-a lăsat să patruleze singur. Polițistul a încercat să justifice prezenta sa la salon spunând că era într-o misiune de filaj.

Descoperirea a fost făcută de șefii lui atunci când a apărut o urgență, iar toate echipajele din zonă au intervenit, mai puțin agentul de poliție, a cărui ședință de înfrumusețare nu se terminase. Cosmeticiana l-a dat de golo, iar colegul său jandarm, care participa la misiunea comună de patrulare a întocmit un raport în care a explicat situația.

„Mai trebuie precizat faptul că susținerile agentului de poliție nu pot fi apreciate ca sincere, având în vedere declarația olograf a doamnei cosmetician (...) precum și raportul întocmit de sergentul major din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Minicipiului București”, se arată în raportul poliției.

Cazul Onești

În urmă cu câteva luni, cazul Onești șoca opinia publică și punea încă o pată pe reputația Poliției Române. Doi muncitori, de 36 și 52 de ani, au murit înjunghiați în timp ce erau la muncă într-un apartament din Onești, județul Bacău.

Ei au fost sechestrați și apoi înjunghiați de fostul proprietar al imobilului în care lucrau meșterii.

Raportul final al anchetei făcute de conducerea Poliției în acest caz scotea la iveală faptul că agenții de la poliția orașului, primii care au intervenit, au luat pur și simplu în derâdere întreaga intervenție: râdeau de cererile bărbatului, care flutura de la geam un cuțit cu lama de 30 de cm, discuții surprinse chiar de bodycam-urile pe care le aveau polițiștii.

Oamenii legii aveau chiar cheile apartamentului, însă nici măcar nu au încercat să le folosească. Toate aceste aspecte sunt cuprinse în raportul final al anchetei făcute de conducerea Poliției în acest caz și preluat de Digi24.ro.

Polițiști umiliți în plină stradă de mai mulți scandalagii

Doi polițiști erau, în urmă cu un an, umiliți, înjurați și amenințați de un grup de scandalagii. Totul s-a petrecut după ce un echipaj de poliție s-a deplasat la Stănești, unde fusese reclamat un scandal. Oamenii legii au reușit să îl imobilizeze pe unul dintre indivizi, pentru scurt timp însă, deoarece antujarul acestuia a intervenit și pentru a-l scăpa.

Cazul Buzău: bărbat urmărit și bătut în trafic de trei indivizi

Cel mai recent caz este reprezentat de către un incident petrecut în Buzău, în cadrul căruia un bărbat a fost urmărit, blocat și bătut în trafic de trei indivizi, totul petrecându-se sub privirea polițiștilor, care au avut nevoie de intervenția mascaților să îi liniștească pe agresori.

Deși, în înregistrare se poate vedea că agenții sunt depășiți de situație, reprezentanții Poliției spun că intevenția a fost una reușită.



Citeste si