8 Octombrie 2021

Lege promulgată - Drepturile acordate foştilor preşedinţi, retrase dacă au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii



Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede ca drepturile acordate foştilor şefi ai statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Actul normativ vizează modificarea articolului 1 alineatul (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, scrie Agerpres.

"Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia", prevede legea promulgată.

Conform Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu; c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.



Citeste si