23 Martie 2022

Cum rezolvă primarul din Sectorul 2 problemele cu căldura și apa caldă



Un proiect de hotărâre care rezolvă problema furnizării apei calde şi căldurii pentru peste 11.000 de cetăţeni din Sectorul 2, prin închirierea de echipamente cu funcţionare pe gaz metan care vor deservi şase puncte termice "deficitare", a fost adoptat de Consiliul Local (CL).

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat că proiectul sprijină peste 11.000 de persoane din zonele "cele mai afectate" din punct de vedere al furnizării agentului termic să aibă apă caldă şi căldură. Edilul a estimat că, din toamnă, aceşti cetăţeni nu se vor mai confrunta cu astfel de probleme, scrie Agerpres.

Hotărârea aprobă încheierea unui protocol de colaborare între autoritatea locală şi Termoenergetica Bucureşti SA pentru implementarea proiectului "Căldură şi apă caldă pentru cetăţenii Sectorului 2".

Conform protocolului, autoritatea locală va finanţa costurile generate de închirierea echipamentelor de către Termoenergetica pentru "îmbunătăţirea confortului termic" al cetăţenilor Sectorului 2 racordaţi la şase puncte termice: Ramuri Tei, 1, 2, 3 şi 4, Cheile Zănoagei, respectiv Luncşoara.

În urma implementării proiectului, soluţia adoptată se poate extinde, cu aprobarea "autorităţilor deliberative competente", şi la alte puncte termice care funcţionează deficitar în sector.

Protocolul intră în vigoare la data semnării de către părţi şi va avea o durată iniţială de de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii cu acordul părţilor consemnat prin act adiţional pe perioade succesive de maxim un an fiecare.



Citeste si