9 Decembrie 2022

Restricții de circulație cu ocazia desfășurării Târgului de Crăciun în piața Constituției



Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat impunerea unor restricții de trafic rutier pentru desfășurarea Târgului de Crăciun pentru mai multe zile, ca urmare a deciziei Poliției de a impune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor.

În perioada 20.11 - 26.12.2022, zilnic între orele 10.00-23.00, se va desfășura evenimentul „Târgul de Crăciun al Municipiului București”, în Piața Constituției, se arată în anunțul Brigăzii.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa traficul rutier pe benzile I și III de circulație din segmentul inelului Pieței Constituției (cele două bretele).

Totodată, pentru traversarea în condiții de siguranță a participanților, se vor amplasa temporar 3 treceri pentru pietoni suplimentare, în perioada 19.11–27.12.2022, în zona Pieței Constituției, astfel: 2 treceri pe breteaua care accede către aceasta dinspre Calea 13 Septembrie în zona Ministerului Mediului, iar cealaltă pe breteaua dinspre Bd. Unirii, latura aferentă Ministerului de Finanțe.

Traficul rutier se va restricționa gradual, în funcție de afluența publicului și dacă situația o va impune, pe Bd. Unirii, perimetrul cuprins între Bd. I. C. Brătianu și Piața Constituției și pe Bd. Libertății, segmentul de drum cuprins între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite, fără a obtura intrările principale în Palatul Parlamentului.

Rute ocolitoare :

  • Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Regina Maria;
  • Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei;
  • Calea Călăraşilor – Spl. Independenţei – Bd. Naţiunile Unite – Str. Izvor;
  • Bd. Unirii – Spl. Independenţei – Bd. Naţiunile Unite – Bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulație şi solicită conducătorilor de autovehicule:

  • să circule cu prudență şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic;
  • să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele în trafic;
  • să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
  • să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.

Hărțile cu restricţii pot fi consultate AICI.



Citeste si