21 Iunie 2013

Doi romani, finantati de bulgari, in finala de antreprenoriat Intel Business Challenge din SUA



Victor Popescu (dreapta) si Vlad Alexandru Rusu (stanga), creatorii Gameleon, o platforma care permite oricui, inclusiv unei persoane care nu are cunostinte tehnice, sa isi creeze rapid si usor propriul joc, se numara printre cele cinci echipe europene care s-au calificat in finala Intel Business Challenge, o competitie de start-up-uri tehnologice, care va avea loc in octombrie in Berkeley, California.

Desi cei doi romani locuiesc in Bucuresti, Gameleon a reprezentat Bulgaria in finala Intel Business Challenge Europe care a avut loc pe 19 iunie la Dublin, in Irlanda, pentru ca firma este inregistrata in aceasta tara, dar si pentru ca fondatorii au primit finantare de la fondul bulgar de investitii Eleven.

Celelalte echipe europene calificate in finala mondiala a competitiei sunt din Danemarca, Italia (doua echipe), Slovacia. Romanii s-au clasat pe locul al cincilea, iar castigatoare a fost echipa italiana care a dezvoltat compania Sensing ElectroMagnetic Plus.

In finala din California romanii vor concura cu proiecte de afaceri din toata lumea. Premiile ajung o valoare totala de 100.000 de dolari. Castigatorul marelui premiu va primi o finantare de 50.000 de dolari.



Citeste si