18 Ianuarie 2022

Fond de investiții de 432 de milioane de dolari pentru antreprenorii din tech, FinTech sau crypto



Firma de investiții Blossom Capital lansează un nou fond dedicat startup-urilor tech europene, cu care își propune să finanțeze și afaceri din industria criptomonedelor.

Denumit ”Fund III”, acesta se va concentra pe startup-uri early stage a căror activitate se concentrează în zona de tech, fintech și securitate cibernetică.. Suma disponibilă se ridică la 432 de milioane de dolari, conform cityam.com.

De asemenea, reprezentanții firmei de investiții au declarat că o treime din sumă va merge și către startup-urile din industria criptomonedelor.

”Suntem de părere că fondatorii europeni aleg Blossom pentru rădăcinile noastre locale, conexiunile globale și concentrarea neobosită în a-i ajuta să-și dezvolte companiile pornind cu runde de finanțare de tip Serie A”, declară reprezentanții fondului de investiții.

Firma administrează active de aproximativ 1 miliarde de dolari, iar din portofoliu fac parte companii precum Checkout.com sau MoonPay.



Citeste si