10 Martie 2011

Romania, prezenta la targul international de turism de la Berlin



Targul international de turism, cel mai mare eveniment de profil din lume, a debutat astazi, la Berlin. Turismul romanesc este prezent la cea de-a 45-a editie a targului, care se va incheia pe data de 13 martie.

Prezenta la deschiderea targului, ministrul dezvoltarii regionale si turismului, Elena Udrea (foto), a declarat ca piata germana de turism reprezinta una dintre pietele-tinta pentru Romania in perioada urmatoare, in conditiile in care Germania este tara ai carei cetateni efectueaza cele mai multe concedii.

Pe toata durata desfasurarii targului, delegatia Romaniei la targul de turism de la Berlin va avea mai multe intalniri cu reprezentanti ai celor mai mari concerne germane care opereaza in industria turistica, in scopul stabilirii si imbunatatirii contactelor de afaceri cu industria de profil romaneasca.

Standul Romaniei la Targul International de Turism de la Berlin are 611 mp. In cadrul standului participa 50 de expozanti care vor prezenta o gama larga de produse turistice - sejururi la mare si la munte, circuite culturale, turism activ si de aventura, cicloturism, turism in natura, agroturism, speoturism, turism balnear si de sanatate, calatorii in orase.

Vezi imagini de la ceremonia de deschidere a targului in Galeria foto. (Sursa fotografii: ITB Berlin)



Citeste si