19 Martie 2012

Vacanta in Edinburgh, locul unde sunetul de cimpoi iti ramane intiparit in minte



Alexandru Diaconu, directorul general al retailerul francez de imbracaminte La Redoute, povesteste cititorilor Wall-Street.ro despre destinatia sa preferata de vacanta, orasul Edinburgh.

Destinatia preferata

Orasul Edinburgh din Scotia, Marea Britanie.
Trei motive pentru care ar trebui sa mergem acolo

Sunt foarte multe motive pentru care recomand o vizita in Scotia: castele, kilturi si whisky sunt primele lucruri care iti vin in minte atunci cand te gandesti la Scotia.

Pentru mine Scotia este locul ideal unde pot evada din cotidian, pentru a beneficia de liniste si relaxare.

Scotia este una dintre cele mai vechi civilizatii europene, locul a mii de castele si fortarete care dateaza din Evul Mediu. Edinburgh are o istorie bogata si interesanta, care poate fi descoperita daca veti explora cu atentie orasul. Strazile pietruite, arhitectura minunata plina de istorie precum si strazile largi va permit sa fiti transportat inapoi in timp.

Edinburgh este centrul cultural al Scotiei fiind locul de nastere a catorva nume celebre din domeniul stiintei si ingineriei: pionierul telefonului - Alexander Graham Bell, Charles Darwin, Colin Maclaurin si Ian Wilmut geneticienii implicati in clonarea oii Dolly. In ceea ce priveste literatura, orasul se lauda cu scriitori renumiti ca Sir Arthur Conan Doyle creatorul lui Sherlock Holmes, Sir Walter Scott, Robert Louis Stevenson sau J.K. Rowling autoarea celebrei serii Harry Potter.
Un punct de atractie este emblema orasului - Castelul Edinburgh - resedinta straveche a regilor Scotiei. Castelul a fost construit pe o roca vulcanica, in punctul cel mai inalt al orasului. De aici, panorama intregii metropole si a imprejurimilor vi se vor dezvalui in toata splendoarea lor, oferindu-va o priveliste a capitalei scotiene de neuitat.

Ultimul motiv este legat de comoditate, caci drumul cu avionul este limitat la cateva ore, acest lucru avantajandu-mi programul destul de incarcat.

Cea mai buna perioada in care putem vizita orasul Edinburgh

Oricand veti merge acolo veti fi cu siguranta incantati! Am vizitat orasul primavara si a fost superb, dar am inteles ca vara devine foarte animata de festivaluri in timp ce toamna pivelistea este splendida.
Top 3 must see sau must doSunt atat de multe locuri foarte frumose si incarcate de istorie: Orasul Vechi, Castelul Edinburgh sau Dealul Calton. De asemenea trebuie sa faceti o vizita la Rosslyn Chapel, care se afla la doar cativa kilometri in afara orasului

Cel mai bun restaurant

Masa luata la restaurantul Grail - The Original Rosslyn Hotel. Atmosfera este superba! Rezervati o masa acolo in ziua in care vizitati Rosslyn Chapel si nu veti regreta.
Felul de mancare traditional care v-a placut cel mai multSfatul meu este sa incercati specialitatea bucatarului in fiecare din localurile vizitate, deoarece mancarurile scotiene sunt simple si bazate pe retete vechi, transmise din generatie in generatie. Veti fi placut surprinsi.


Sursa foto: theoriginalhotel.co.uk


Cea mai placuta amintire din Edinburgh

Scotianul care canta la cimpoi la cateva strazi distanta, sunetul putand fi auzit de la fereastra camerei de hotel. Recunosc ca sunetul acesta mi-a ramas intiparit in memorie. Minunat!
V-ati muta acolo?Nu. Acasa pentru mine este Bucuresti, este Romania.
Cum caracterizati localnicii, in comparatie cu alte tari?Foarte calzi, prietenosi, gata sa imparta cu tine o bere sau un scotch, pregatiti sa-ti spuna mici istorioare despre oras. Dar niciodata sa nu faceti greseala de a compara scotienii cu englezii.

Sursa foto: wikipedia.org


Recomandari de suveniruri

Fie ca va veti lua o sapca, manusi sau un fular, veti gasi la tot pasul articole din “tartan” (materialul traditional scotian) asa ca recomand achizitionarea unui obiect vestimentar facut din acest material. Suvenire interesante pot fi si o sticla de Scotch, mici magneti de frigider in forma de cimpoi sau soldatei de metal de la Castelul Edinburgh.
Cea mai importanta recomandare pentru locatia respectiva pe care nu o gasim intr-un ghid turistic? Intrati in vorba cu localnicii, sunt extrem de amabili si va pot face recomandari deosebite fie ca e vorba de mancare sau bautura, experiente “scotiene” sau locuri de vizitat!

Sursa foto: tartans.scotland.net




Citeste si