5 Mai 2014

TOP: 10 plaje unice in lume



Locuri ascunse, caracteristici nemaintalnite, frumuseti care nu trebuie ratate. Site-ul de turism TripAdvisor a publicat topul plajelor unice din lume. Iata care sunt acestea.

Plaja Ascunsa, Mexic

Plaja Ascunsa, situata in Insulele Marieta, este unul dintre cele mai populare destinatii turistice din Mexic. Pentru a ajunge aici, turistii trebuie sa inoate printr-un scurt tunel, insa privelistea oferita de acest loc merita orice efort.


Plaja The Baths, Insulele Virgine Britanice

Plaja The Baths este una dintre cele mai populare din Insulele Virgine Britanice.

Particularitatea acestui loc vine din faptul ca o serie de bazine ascunse sunt amplasate intre bolovani maiestuosi.

Foto: Plaja The Bath, Shutterstock


Plaja Maho, Insulele Caraibe

Plaja Maho este un loc fascinant, dar si periculos.

Situata in imediata apropiere a aeroportului international Princess Juliana, Plaja Maho ofera turistilor posibilitatea sa admire avioane aterizand si decoland, insa acestia pot fi speriati de furtunile de nisip care se creeaza sau de valurile puternice.

Foto: Plaja Maho, Shutterstock


Plaja Boulders, Africa de Sud

Plaja Boulders din Cape Town, Africa de Sud, este un important obiectiv turistic.

Aici, turistii au ocazia sa admire colonii de pinguini in habitatul lor natural.

Foto: Plaja Boulders, Shutterstock


Plaja Driftwood, Georgia, SUA

Plaja Driftwood din Georgia isi intampina intr-un mod deosebit vizitatorii, cu o colectie impresionanta bucati de lemn, imprastiate pe intreaga sa intindere.

Foto: Plaja Driftwood, Shutterstock


Plaja de sticla, California, SUA

Plaja isi are istoria intr-o fosta groapa de gunoi, unde americanii aruncau gunoaie, inclusiv multa sticla. Ulterior, acest loc a fost curatat prin ample proiecte de indepartare a resturilor menajere.

Sticlele au ramas insa, si au fost modelate de valuri si rotunjite, astazi compunand un loc care atrage o multime de turisti.

Foto: Plaja de sticla, Shutterstock


Delta Liaohe, China

Aceasta plaja chineza nu este acoperita cu nisip, asa cum suntem toti obisnuiti sa intalnim pe o plaja, ci o specie deosebita de alge, care da o culoare rosie spectaculoasa locului.


Plaja Zlatni Rat, Croatia

Aceasta plaja este situata in insula Brac din Croatia si este ideala pentru practicantii de windsurfing, datorita combinatiei de curentii si vanturi de aici.

Cu o lungime de peste 530 de metri, plaja se continua de la tarm in ocean.

Foto: Plaja Zlatni Rat, Shutterstock


Horseshoe Bay Beach, Insulele Bermude

Aceasta este una dintre cele mai celebre plaje din zona Bermudelor.

Turistii de aici se bucura de nisipul roz si fin si apa limpede.

Foto: Horseshoe Bay Beach, Shutterstock


Laguna Jokulsarlon, Islanda

Celebra laguna din Islanda este formata la capatul ghetarului Breidamerkurjokull si isi incanta vizitatorii cu o multime de bucati de gheata plutitoare, care isi schimba culoare in functie de nuanta cerului.

Foto: Laguna Jokusarlon, Shutterstock




Citeste si