12 Mai 2014

Aerostar Bacau, profit in urcare cu 5,5% in T1



Producatorul de piese de schimb pentru avioane Aerostar Bacau (ARS) a inregistrat in primul trimestru un profit net in urcare cu 5,5%, la 5,7 milioane lei si venituri in crestere cu 4%, la 55 milioane lei.

Cheltuielile companiei au totalizat 48,4 milioane lei, in crestere cu 3,4% fata de perioada similara a anului trecut, cand s-au plasat la 46,4 milioane lei, scrie Mediafax.

Aerostar a inregistrat o cifra de afaceri de 48,5 milioane de lei, nivel comparabil cu cel raportat in primul trimestru al anului 2013. Cea mai mare parte a afacerilor (92,4%) a provenit din vanzarile la export, pondere in crestere de la 91,7% in anul trecut.

Volumul investitiilor realizate in primele trei luni a fost de aproape 6,7 milioane de lei, reprezentand 14% din cifra de afaceri, 81% din fonduri fiind cheltuite pentru o investitie cu finantare europeana cae a vizat o noua capacitate de fabricatie pentru a diversifica productia si cresterea exportului.

Anterior, compania a anuntat ca vrea sa contracteze in acest an o facilitate de credit pe termen scurt de pana la 18 milioane lei si un imprumut de maxim 21,6 milioane lei pe o durata de cel mult cinci ani.

Pentru obtinerea creditelor, investitorii au decis constituirea unor ipoteci de pana la 47 milioane lei si garantii reale mobiliare de cel mult 40 milioane lei, sub forma de cesiune generala de creante si cesiune de contracte comerciale, precum si gaj pe conturi pana la concurenta datoriilor care decurg din imprumuturile contractate.

Actionarii au aprobat si majorarea capitalului social al companiei cu 11,2 milioane lei, de la 37,4 milioane lei la 48,7 milioane lei., prin emiterea a 35,1 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,32 lei.

Compania Iarom Bucuresti, controlata de trei persoane fizice, Grigore Filip, Mihail Nicolae Toncea si Doru Damaschin, detine 71% din actiunile Aerostar, iar SIF Moldova (SIF2) are 14,5% din titluri, potrivit celor mai recente raportari.

Cel mai recent transfer cu actiunile Aerostar a fost realizat in sedinta bursiera de vineri, cand pretul a crescut cu 2,5%, la 2,05 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea brusiera a companiei este de 234 milioane lei (52,7 milioane euro).



Citeste si