25 Iulie 2006

Campanie de 800.000 de euro pentru promovarea turismului

Autoritatea Nationala pentru Turism demareaza, incepand de marti, o campanie de promovare a turismului pe piata interna, cu noi productii publicitare in presa scrisa, audio si audio-video in perioada iulie – decembrie 2006, pentru care au fost alocati 800.000 de euro, informeaza ANT.

Campania este structurata pe cinci tematici - Romania – prezentare generala, Litoral, Delta Dunarii, turism cultural si turism balnear. Strategia de prezentare a fiecarei tematici are la baza un spot tv si unul radio, ambele sustinute de ad-urile din presa scrisa. Trei din cele cinci noi productii vor fi difuzate de marti, urmand ca cele destinate turismului cultural si balnear sa apara in jurul datei de 20 august. Creatia si difuzarea acestora sunt finantate din bugetul Autoritati Nationale pentru Turism (ANT).

"Ideea creativa care sta la baza campaniei incearca sa exprime ca nu este suficient sa inveti din carti despre tine insuti, nu e suficient sa inveti din carti despre tara ta. Romania trebuie strabatuta si experimentata in mod activ. Astfel, cel mai bun argument in favoarea turismului intern il reprezinta valoarea educationala a acestuia, motiv pentru care copiii sunt elementul-simbol, purtator de imagine pentru intregul mesaj al campaniei”, a declarat Ovidiu Iuliu Marian, presedintele ANT.

Sloganul intregii campanii este: "O calatorie e o lectie de viata. Descopera Romania turistica".



Citeste si