25 Noiembrie 2014

Vacanta la mare turcoaz? Paralela 45 lanseaza trei chartere cu plecare din Chisinau



Paralela 45 lanseaza la finalul acestui an trei chartere cu plecare din Chisinau, catre Antalya, Creta si Mallorca, o premiera pe piata din Republica Moldova. Cu aceasta ocazie se inaugureaza agentia Paralela 45 deschisa in Chisinau in luna septembrie.

"Vom incepe promovarea circuitelor in Romania pentru turistii moldoveni, dar si a vacantelor in Bulgaria, a circuitelor Paralela 45 cu plecare din Bucuresti si Iasi. Din luna septembrie de cand am deschis agentia, am constatat ca piata de turism din Republica Moldova are un mare potential, iar eliminarea vizelor pentru cetatenii moldoveni ne-a facut sa fim foarte optimisti in ceea ce priveste evolutia turismului in aceasta tara. Propria experienta ne-a demonstrat ca odata cu eliminarea vizelor pentru cetatenii romani, cererile de vacante in Uniunea Europeana au cunoscut o crestere semnificativa", explica Alin Burcea, presedintele Paralela 45.

Paralela 45 a intrat pe piata din Republica Moldova atat pe segmentul vacantelor individuale, cat si corporate. De asemenea, Paralela 45 ofera turistilor moldoveni asistenta in obtinerea vizelor, organizarea de evenimente, teambuilding-uri, incentivari si alte servicii pentru calatoriile de afaceri.

Agentia detinuta de Alin Burcea a incheiat 2013 cu afaceri de 35 de milioane de euro, iar pentru anul in curs estimeaza vanzari de 40 de milioane de euro, cresterea fiind bazata pe suplimentarea numarului de curse charter si pe majorarea numarului de circuite externe la peste 100.

Paralela 45, infiintata in 1990, este una dintre cele mai mari agentii de turism din Romania, alaturi de Perfect Tour, Christian Tour, Happy Tour si Eximtur.



Citeste si