6 Martie 2015

Romania, tot mai atractiva pentru straini: aproape 2 milioane de turisti ne-au vizitat tara



Romania este tot mai atractiva pentru turistii straini. Dovada este si cresterea numarul lor tot mai mare, la peste 1,9 milioane de straini care ne-au vizitat tara in 2014, dupa o crestere cu 11,5% fata de 2013.

Romania a fost clasata, de Lonely Planet, pe locul 9 in lume in topul celor mai atractive destinatii pentru vacanta in 2015. Detalii aici.

Totodata, si turismul intern a crescut 5,3%, de la 6,2 milioane de turisti in 2013, la peste 6,5 milioane in 2014. La nivel general, sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in anul 2014 au insumat peste 8,4 milioane, in crestere cu 6,6% fata de cele din anul 2013. Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in anul 2014 au insumat peste 20 de milioane, in crestere cu 4,8% fata de cele din anul 2013.

"Rezultatele publicate de catre INS confirma eforturile pe care le-am depus in perioada mandatului meu ca ministru al IMM-urilor, Mediului de Afaceri si Turismului. Este o crestere importanta si estimez ca odata cu introducerea de la inceputul acestui an a TVA-ului redus in turism (9%), cresterea in acest an sa atinga cel putin 15% in randul turistilor straini si 10% in randul turistilor romani. Pe de alta parte, imi exprim ingrijorarea asupra faptului ca Legea Voucherelor de Vacanta inca nu este operationala si, desi, intreaga industrie de turism cere implementarea voucherelor pentru a putea sustine turismul romanesc inca din sezonul de primavara/ vara, Autoritatea Nationala de Turism nu intreprinde nicio masura pentru remedierea acestei situatii", a declarat Florin Jianu, fost ministru delegat pentru IMM-uri si Turism.

Principalele masuri de sustinere a turismului lansate de catre Florin Jianu de-a lungul mandatului ca ministru in domeniul turismului au fost:
- OUG pentru completarea Ordonantei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania – 9% TVA pentru pachetele turistice;
- Legea voucherelor in turism – LEGE nr. 94/ 2014 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanta;
- Deschiderea a 2 noi birouri de reprezentanta turistica – Tel Aviv si Beijing;
- 100 de centre noi de promovare turistica la nivel national;
- Eveniment Organizatia Mondiala a Turismului – UNWTO – lansarea primului cluster de turism de tineret;
- Reuniunea Adunarii Generale European Travel Commission – 6-8 Octombrie 2014;
- Initiative creative: poVESTE de Romania, #selfiederomania.



Citeste si