27 Noiembrie 2019

Case de vanzare cu doar UN DOLAR intr-un oras european



Oraselul sicilian Bivona se inscrie in lista localitatilor care incearca sa ademeneasca persoane din intreaga lume sa se stabileasca acolo. Cei interesati pot cumpara case cu un dolar, pe care le pot renova de-a lungul a patru ani. Suma care trebuie platita ca garantie este de 2.750 de dolari, mai mica decat in alte astfel de proiecte.

Desi exista multe case parasite, centrul vechi al comunei sicilene Bivona, care dateaza din anul 1100, este plin de istorie si arata inca extrem de primitor, ceea ce ii lipseste fiind doar prezenta oamenilor care sa-l readuca la viata, potrivit travelandleisure.com. Cei care aleg sa cumpere o cladire in Bivona o pot folosi pe post de locuinta personala sau o pot transforma in restaurant, magazin ori hotel. Pentru cei care decid sa se stabileasca si sa traiasca in oras, reducerile de taxe vor fi substantiale.

Aceste proiecte de vanzare a caselor cu un dolar se afla pe o panta ascendenta, in incercarea de a repopula oraselele si satele medievale ale Italiei a caror populatie s-a micsorat considerabil in ultimii 100 de ani. Multe dintre ele se afla in sudul Italiei si in Sicilia, locuri recunoscute mai degraba prin frumusetea lor naturala decat prin prosperitatea economica.

Si in satul Gangi, din provincia Palermo, s-au pus la vanzare case la pretul de un euro, precum si intr-un alt orasel sicialian, Sambuca, unde conditia este ca persoana care achizitioneaza un imobil sa faca cheltuieli de renovare de 15.000 de euro.

La inceputul anilor 2000, aproximativ 500.000 de persoane au parasit sudul Italiei din cauza crizei financiare si a saraciei in crestere, acest “exod economic” cuprinzand in special categoria de varsta 15-34 de ani.

Sursa foto: shutterstock.com



Citeste si