7 Aprilie 2020

Mohammad Murad, Președintele Patronatelor din Turism: Am solicitat prelungirea șomajului tehnic până la 1 iunie



Industriile Turism și HoReCa, grav afectate de pandemia COVID-19, trag un semnal de alarmă asupra măsurilor luate de stat. Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari investitori din industrie și președintele Federației Patronatelor din Turism, a declarat, pentru Wall-Street, că statul nu acționează împotriva industriilor afectate, însă nici nu reprezintă un real ajutor.

”Pentru sezonul estival, noi cooptam aproximativ 50.000 de angajați din București pentru hotelurile de la mare. Prin urmare, aceștia erau angajați pentru șase luni, iar pentru celelalte șase luni erau încadrați cu șomaj tehnic”, a declarat Mohammad Murad.

Astfel, începând cu 1 aprilie, acești oameni ar fi trebuit să beneficieze de angajare cu carte de muncă. Având în vedere situația dificilă actuală, reprezentanții hotelurilor de la mare se află în imposibilitatea angajării acestora. Murad a declarat că a înaintat o solicitare către premierul României, prin care a solicitat prelungirea șomajului tehnic cu încă două luni pentru această categorie.

”Chiar acum am trimis o solicitare către premierul României, prin care am înaintat cerința de a prelungi perioada șomajului tehnic cu încă două luni, până la 1 iunie, alfel aceștia rămân fară niciun venit”, a explicat Murad.

”Statul nu acționează împotriva noastră, dar nici nu ne ajută foarte mult”, a mai spus investitorul.

Nu în ultimul rând, Mohammad a declarat că, potrivit estimărilor din străinătate, o relaxare a situației ar urma să înceapă cu data 5 mai.

”Nu pot estima o revenire rapidă a turismului, însă, urmărind statistica mondială, la 5 mai ar trebui să intrăm într-un declin al pandemiei. Așadar, începând cu 15 mai nu ar trebui să mai avem probleme și să ne putem întoarce la muncă”, a adăugat omul de afaceri.



Citeste si