2 Decembrie 2020

Turnul Eiffel se va redeschide pentru vizitatori pe 16 decembrie



Turnul Eiffel urmează să se redeschidă pentru turişti pe 16 decembrie după ce a rămas închis timp de mai multe săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui mesaj publicat pe contul de Twitter al monumentului parizian, citat de DPA și preluat de Agerpres.

''Aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem în intervalul 10:30 - 18:30, pe 16 decembrie'', se precizează în mesajul publicat pe reţeaua de socializare, însoţit de o fotografie a emblematicei construcţii din capitala Franţei.

Turnul a fost închis pentru vizitatori la sfârşitul lunii octombrie după ce autorităţile franceze au înăsprit restricţiile privind libertatea de circulaţie în încercarea de a ţine sub control transmiterea virusului, Franţa fiind una dintre ţările cele mai grav afectate dintre statele europene.

Cu toate acestea, potrivit orarului afişat în mesajul publicat pe Twitter, nu va fi permis accesul vizitatorilor pe timpul nopţii.

Turnul Eiffel a mai fost închis şi apoi redeschis anul acesta, în timpul restricţiilor impuse în timpul primului val al pandemiei, în primăvară. În acea perioadă, monumentul au rămas închis timp de mai multe luni. Administratorii turnului spun că numărul vizitatorilor este considerabil mai mic în 2020, în parte din cauza absenţei turiştilor străini, ca urmare a restricţiilor extinse de călătorie.



Citeste si