10 Mai 2021

Condiții de călătorie în pandemie: în ce țări putem merge cu adeverința de vaccinare și sau cu test PCR



Cu pandemia ne-am obișnuit și pare că o înfrângem prin vaccinare (sau măcar îi reducem intensitatea), iar testarea PCR nu ne mai sperie, prin urmare, avem liber la călătorii în pandemie. Dacă încă nu v-ați făcut planuri de călătorie sau poate nu v-ați hotărât asupra destinației, iată țările în care putem merge dacă suntem vaccinați sau care cer test COVID negativ, efectuat în ultimele 48-72 de ore.

Grecia

UPDATE 5 noiembrie! Grecia a intrat pe lista ROȘIE. La intrarea în România, este necesară prezentarea adeverinței de vaccinare sau adeverința care atestă vindecarea în urma COVID. În caz contrar, este necesară respectarea unei perioade de carantină.

Grecia a ridicat restricții începând cu 14 mai 2021, după cum urmează:

  • NU mai este necesar SMS pentru a pleca de la locuință.
  • Începând cu data 12 iunie, circulația pe timpul nopții va putea fi permisă până la 01:30. Dacă situația epidemiologică o permite, de la 1 iulie, carantina de noapte ar putea fi eliminată.
  • Se renunță la Click Away și Click Inside pentru cumpărături.
  • Sunt permise călătorii interregionale și NU se solicită condiții prealabile de îndeplinit pentru cei care călătoresc în Grecia continentală.
  • Cei care călătoresc spre și dinspre insule vor avea nevoie de teste negative - auto-test, PCR molecular sau test rapid, înainte de călătorie. Rezultatele vor trebuie prezentate personalului feriboturilor, navelor și companiilor aeriene. Cei care au fost infectați cu Covid-19 vor avea nevoie de un document oficial – la 2 luni după recuperare. Cei care au fost vaccinați vor trebui să prezinte dovada vaccinării lor - 14 zile după vaccinarea completă.
  • NU s-a făcut nicio referire la renunțarea la obligația de purtare a măștii în locurile publice, așadar măsura, precum și distanțarea socială și dezinfecția etc. rămân în vigoare.
  • Este permisă muzica în restaurante și taverne.

Sursa: Forum Grecia/ Facebook

Condiții de intrare în Grecia

Conform informațiilor comunicate de autoritățile elene, pentru a intra în Grecia, cetățenii români trebuie să prezinte următoarele:

  • formularul de localizare a pasagerilor (PLF – Passenger Locator Form), completat cu cel puțin 24 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei – acest formular este obligatoriu pentru intrarea pe teritoriul Greciei, indiferent de calea de acces (aeriană, rutieră, maritimă). După completarea datelor din formular, călătorii vor primi un e-mail de confirmare. În ziua intrării în Grecia, călătorii vor primi, prin email, Formularul PLF cu un cod unic (QR), care trebuie prezentat autorităților elene.
  • unul dintre următoarele documente referitoare la COVID-19 (nu se aplică copiilor cu vârsta sub 12 ani):
    • rezultatul negativ al unui test PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei, sau rezultatul unui test rapid antigen negativ care să fi fost recoltat cu maximum 48 de ore anterior intrării în Grecia. Documentul care atestă rezultatul negativ poate fi emis sau tradus într-una din limbile greacă, engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.
    • dovada vaccinării cu un vaccin autorizat pentru COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la a doua doză sau de la doza unică. Documentul cu dovada vaccinării poate fi emis sau tradus într-una din limbile greacă, engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.
    • un document eliberat de un laborator autorizat sau un certificat medical care să ateste că persoana în cauză a fost diagnosticată cu COVID-19 într-un interval cuprins între 30 și 180 de zile anterior datei sosirii în Grecia. Documentul poate fi emis sau tradus într-una din limbile greacă, engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.
    • certificatul european digital COVID-19, în format tipărit sau digital.

Rămâne în vigoare măsura efectuării în mod aleatoriu, de către autoritățile elene, a unor teste rapide la punctele de control a trecerii frontierei.

Puncte de frontieră deschise

Regimul la punctele de trecere a frontierei Kulata – Promachonas și Svilengrad - Ormenio rămâne neschimbat, respectiv funcționează non-stop, accesul fiind posibil pentru toate categoriile de persoane.

Suplimentar, a fost extins programul de funcționare al punctului de trecere a frontierei Makaza (Bulgaria) – Nimfaea (Grecia), de la 7.00-23.00, la regim non-stop (24/24), accesul fiind posibil pentru toate categoriile de persoane.

În plus, următoarele puncte de trecere a frontierei funcționează în regim non-stop (24/24), de asemenea pentru toate categoriile de persoane: Evzones (frontiera cu Macedonia de Nord), Niki (frontiera cu Macedonia de Nord), Doirani (frontiera cu Macedonia de Nord), Kastanies (frontiera cu Turcia), Kipi (frontiera cu Turcia), Kakavia (frontiera cu Albania), Kristallopigi (frontiera cu Albania), Exohi (frontiera cu Bulgaria), Mavromati (frontiera cu Albania).

Începând din data de 13 iulie a.c., se deschide circulației, în intervalul orar 8:00-20:00, punctul de trecere al frontierei Mertzianis, la frontiera cu Albania.

Aceste dispoziții sunt valabile până la data de 15 iulie 2021, ora 06:00.

Accesul pe cale aeriană și maritimă se face prin toate aeroporturile internaționale, respectiv prin toate porturile, cu îndeplinirea acelorași formalități enunțate mai sus.

Sursa Foto: Shutterstock


Bulgaria

UPDATE 5 NOIEMBRIE! Bulgaria rămâne pe lista roșie. Turiștii nevaccinați intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

ATENȚIE și la plecarea în Bulgaria, deoarece turiștilor români li se cere și prezentarea unui test COVID PCR, indiferent dacă aceștia sunt vaccinați COVID.

UPDATE 30 SEPTEMBRIE! Bulgaria a reintrat pe lista roșie. Turiștii nevaccinați intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

UPDATE 16 SEPTEMBRIE! Bulgaria revine pe lista galbenă. Turiștii nevaccinați pot evita carantina prin prezentarea unui test COVID PCR negativ.

UPDATE 9 SEPTEMBRIE! Bulgaria a intrat pe lista roșie. Turiștii nevaccinați intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

UPDATE 27 AUGUST! Bulgaria a intrat în zona galbenă. La întoarcerea în țară, turiștii români trebuie să prezinte o adeverință de vaccinare sau un test PCR negativ pentru a evita carantina. De asemenea, testul PCR trebuie prezentat și pentru copiii cu vârste de peste 6 ani.

Mai puțin exclusivistă decât Grecia, Bulgaria rămâne și ea una dintre principalele alegeri ale românilor în ceea ce privește o vacanță la malul mării. Din nou, prețurile bune, mai mici decât pe litoralul românesc, dar și condițiile de cazare all inclusive îi atrag pe români ca un magnet.

Începând cu data de 14 mai 2020, starea de urgență a fost înlocuită cu situația de urgență epidemiologică, ce a fost prelungită până la data de 31 mai 2021, potrivit MAE.

Turiștii români care sosesc din România pot intra în Republica Bulgaria fără a fi obligați să prezinte alte documente în afara celor de călătorie.

Românii din alte țări pot intra în România cu următoarele condiții:

  • un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19. Schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită prin efectuarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva COVID-19, conform anexei I din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria) și trecerea unui termen de 14 zile de la data efectuării ultimei doze.

Documentul trebuie să conțină numele persoanei (scris cu caractere latine, conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), data nașterii, datele la care au fost efectuate dozele de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare a lotului vaccinului efectuat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea organului competent care a eliberat documentul.

  • un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19 (pentru persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat), conform anexei II din ordinul Ministrului Sănătății din Bulgaria, efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.

Documentul (rezultatul testului PCR sau rapid antigen) trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumire, adresă sau alte date de contact), data la care a fost efectuată testarea PCR sau testul rapid antigen pentru COVID-19, înscrise cu caractere latine („PCR” sau „RAT”) și rezultatul pozitiv („Positive”), care să permită interpretarea documentului.

Documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR sau test rapid antigen dintre cele arătate în anexa 2) și rezultatul negativ („Negative”) care să permită interpretarea documentului.

Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unuia dintre documentele menționate anterior următoarele categorii de persoane:

  • conducătorii de autocar, care efectuează transport internațional de pasageri;
  • conducătorii camioanelor care efectuează sau finalizează transport internațional de mărfuri, la intrarea pe teritoriul Bulgariei;
  • membrii echipajelor navale și persoanele angajate în întreținerea navelor, care, la intrarea pe teritoriul Bulgariei, sunt în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
  • membrii echipajelor aeronavelor, care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Bulgariei și personalul tehnic asimilat;
  • lucrătorii transfrontalieri (persoanele care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către un stat membru al Uniunii Europene, Turcia, Serbia sau Republica Macedonia de Nord, cu scopul îndeplinirii activității ca angajat sau liber profesionist, precum și persoanele care locuiesc în statele menționate și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către Bulgaria, în scopul îndeplinirii activității, ca angajat sau liber profesionist;
  • elevii și studenții care locuiesc în Grecia, Turcia, Serbia, Republica Macedonia de Nord și România și care călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Bulgaria în scopuri educaționale, precum și elevii și studenții care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Grecia, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord și România în scopuri educaționale;
  • persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria.

Sursa Foto: Shutterstock


Turcia

Update 5 noiembrie! Turcia se menține în zona roșie cu un coeficient de 4,6/1000.

Update 30 septembrie! Turcia se menține în zona roșie cu un coeficient de 4,3/1000.

Update 16 septembrie! Turcia se menține în zona roșie cu un coeficient de 3,7/1000.

Update 2 septembrie! Turcia se menține în zona roșie cu un coeficient de 3,5/1000.

Update 12 august! Turcia a intrat în zona ROȘIE.

Dacă țara din care vine persoana respectivă este în zona roșie, persoana NU intră în carantină dacă este vaccinată.

Primul cuvânt care ne vine în minte când ne gândim la Turcia este binecunoscuta Antalya, dar și turcii au plajele lor frumoase, care taie răsuflarea.

Începând cu data de 15 martie 2021, pasagerii curselor aeriene care sosesc în Turcia au obligația de a completa formularul de intrare, cu maximum 72 ore înaintea îmbarcării. Formularul va fi prezentat la îmbarcare în format fizic (tipărit) sau electronic (pe telefonul mobil/tabletă). Ulterior completării formularului va fi emis codul HES, în baza căruia călătorii vor putea avea acces la transportul intern și cazare. În situația în care pasagerii nu au completat anterior călătoriei formularul sus-menționat, aceștia vor fi sprijiniți de către reprezentanții companiei aeriene pentru completarea acestuia.

Este necesară completarea formularului de intrare în Turcia indiferent de modalitatea de transport utilizată, rutieră, aeriană sau navală. Completarea formularului nu este obligatorie pentru pasagerii aflați în tranzit aeroportuar.

Condiții de intrare în Turcia pentru turiștii români

Vor fi exceptate de la măsura carantinei acele persoane care prezintă rezultatul unui test negativ PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Turcia.

Sunt exceptate de la măsura carantinei și de prezentarea testului PCR negativ:

  • Persoanele care prezintă un certificat de vaccinare cu schema completă a vaccinării și au trecut 14 zile de la doza de rapel.
  • Persoanele care pot face dovada faptului că au fost infectate cu COVID-19 în ultimele 6 luni, cu condiția ca intrarea în Turcia să aibă loc începând cu a 28-a zi de la rezultatul primului test PCR pozitiv. Dovada infectării cu SARS-CoV-2 poate fi: rezultat pozitiv al unui test PCR, adeverință emisă de instituții medicale de stat sau private certificate în țara de domiciliu, semnate și ștampilate, emise în limba engleză.
  • Persoanele care prezintă rezultatul unui test negativ rapid antigen, efectuat cu maxim 48 ore înainte de intrarea în Turcia, emis în limba engleză de o unitate medicală certificată din țara de domiciliu. Testele antigen efectuate acasă și care nu sunt însoțite de certificare medicală NU sunt acceptate.
  • Persoanele care intră în Turcia, prin toate punctele de trecere a frontierei, pot fi supuse în mod aleatoriu unei testări tip PCR, efectuate de reprezentanți ai Ministerului Sănătății din Republica Turcia, fiindu-le permisă deplasarea către punctul de destinație. În situația în care rezultatul testului va fi pozitiv, se va acorda tratamentul necesar și impune măsura carantinei pentru 14 zile, atât persoanei infectate, cât si contactilor direcți. Măsura carantinei va fi ridicată dacă rezultatul testului PCR efectuat la finalul celei de-a 10 zile este negativ. Pentru persoanele infectate cu varianta DELTA a virusului, măsura carantinei va fi ridicată dacă rezultatul testului PCR efectuat la finalul celei de-a 14-a zile este negativ.

Copiii minori cu vârsta de până la 6 ani nu trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Minorii care au vârsta de peste 6 ani (inclusiv) trebuie să prezinte fie un test molecular tip PCR cu rezultat negativ, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării în Turcia, fie un test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore înaintea sosirii, chiar dacă sunt însoțiți de părinți care prezintă dovada vaccinării împotriva COVID-19.

Minorii cu vârste între 12 și 18 ani care prezintă dovada vaccinării (minim 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare) NU trebuie să prezinte rezultatul unui test negativ Covid-19.

Sursa Foto: Wall-Street.ro


Spania

UPDATE 35 NOIEMBRIE! Spania rămâne pe lista verde, cu un coeficient de infectare de 0,4/1000.

UPDATE 30 SEPTEMBRIE! Spania rămâne pe lista verde, cu un coeficient de infectare de 0,8/1000.

UPDATE 16 SEPTEMBRIE! Spania a intrat pe lista verde, cu un coeficient de infectare de 2,7/1000.

UPDATE 2 SEPTEMBRIE! Spania a intrat pe lista galbenă, cu un coeficient de infectare de 2,7/1000.

UPDATE 15 IULIE! Spania a intrat pe lista roșie. La întoarcerea în țară este necesară prezentarea unei adeverințe de vaccinare, cu schema completă, sau a certificatului digital, pentru evitarea carantinei. De asemenea, este valabilă și adeverința care atestă vindecarea în urma COVID, cu nu mai mult de 180 de zile în urmă.

Spania și-a redeschis frontierele pentru cetățenii europeni în luna iunie 2020, iar în luna iulie 2020 cu Portugalia și alte state din afara UE care se află pe lista publicată de către autoritățile comunitare.

Toate persoanele care călătoresc spre Spania, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH). În situația în care pasagerul este minor sau o persoană dependentă, formularul poate fi completat de către tutore, care va fi responsabil pentru veridicitatea informațiilor furnizate. Ulterior completării formularului, se va genera un cod unic QR de sănătate, care va trebuie prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul/portul de destinație. Dacă formularul va fi semnat din aplicație, acesta va apărea în secțiunea „Călătoria mea”, iar utilizatorul va recepționa și un e-mail care poate fi imprimat. Având în vedere noile condiții, formularul va include o rubrică suplimentară privind rezultatul testului PCR/TMA pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2.

Condiții de intrare în Spania pentru turiștii români

Începând cu data de 21 iunie 2021, cetățenii care sosesc din România în Spania pe cale aeriană NU mai trebuie să prezinte la intrarea în Spania: certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19, test negativ PCR sau antigen sau certificat de recuperare post-Covid.

Cetățenii români care aleg ca destinație de vacanță insulele Canare trebuie să prezinte la momentul sosirii la hotel un test tip PCR sau un test antigen, teste efectuate cu cel mult 72 de ore înainte de momentul cazării. Testul este obligatoriu pentru toate persoanele cu vârsta de peste 6 ani. Sunt exceptate de la măsura prezentării testelor persoanele care prezintă certificatul de vaccinare completă sau un certificat medical din care să rezulte că au avut COVID-19 în ultimele 6 luni.

Pentru tranzitarea Franței pe cale terestră, atât spre Spania, cât și spre România, este obligatorie prezentarea unui test PCR realizat în ultimele 72 de ore sau a unui test negativ antigen.

Sursa Foto: Shutterstock


Italia

UPDATE 5 noiembrie! Italia este pe lista verde, cu un coeficient de infectare de 0,8/1.000.

Țara de lângă Marea Adriatică și unul dintre primele state afectate puternic de pandemie, Italia se pregătește și ea pentru reluarea activităților turistice.

Una dintre destinațiile preferate de români, Italia se află în stare de urgență până la finalul lunii iulie. Însă clima din Peninsulă permite vizitarea chiar și la începutul toamnei.

Orice persoană care sosește în Republica Italiană este obligată, de asemenea, să completeze un formular digital de localizare a pasagerilor și să dovedească acest lucru transportatorului sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări. Formularul digital de localizare a pasagerilor trebuie să fie însoțit de o declarație pe propria răspundere.

Condiții de intrare în Italia pentru turiștii români

La data de 18 iunie 2021, Ministerul Sănătății italian a emis o ordonanță care se aplică în perioada 21 iunie 2021 – 30 iulie 2021.

Potrivit actului normativ, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României (România fiind inclusă alături de alte state pe lista C din anexa 20 a Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri din 2 martie 2021) au obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări un certificat verde COVID-19 emis sau recunoscut în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) lit. c) din decretul lege din 22 aprilie 2021, nr. 52, care atestă una din situațiile următoare:

  • vaccinarea anti-SARS-CoV-2, cu certificarea finalizării schemei de vaccinare de cel puțin 14 zile;
  • vindecarea de COVID-19, cu încetarea perioadei de izolare prescrisă în urma infecției cu SARS-CoV-2;
  • efectuarea, cu 48 ore înainte de intrarea pe teritoriul național, a unui test antigen rapid sau molecular cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Copiii cu vârsta de până la 6 ani sunt exceptați de la măsura efectuării testului molecular sau antigen, dar nu de obligația izolării, acolo unde este cazul. Copiii cu vârsta de până la 18 ani sunt exceptați de obligația izolării (acolo unde este prevăzută) numai dacă sunt însoțiți de un adult (părinte sau alt însoțitor) care deține un certificat verde COVID-19.

La intrarea pe teritoriul Republicii Italiene, copii cu vârsta de până la 2 ani sunt exceptați de la obligația prezentării unei adeverințe care să confirme efectuarea unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Toate persoanele care locuiesc în Italia și doresc să călătorească către România, trebuie să efectueze, de asemenea, un test molecular de tip RT-PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, cu maximum 72 de ore înainte de îmbarcare.

Italia este, în prezent, pe lista statelor din zona verde.

Sursa Foto: Shutterstock


Fran?>a

UPDATE 5 noiembrie! Franța rămâne în zona verde, cu un coeficient de infectare de 1,1/1.000.

UPDATE 30 septembrie! Franța rămâne în zona verde, cu un coeficient de infectare de 1,3/1.000.

UPDATE 16 septembrie! Franța revine în zona verde, întoarcerea în România nemaifiind condiționată de certificatul de vaccinare.

UPDATE 2 septembrie! Franța se menține în zona roșie, cu un indicator de infectare de 4/1000.

UPDATE 5 august! Franța a intrat în zona roșie.

Dacă este țara din turistul se întoarce face parte din zona roşie, fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină.

Începând cu data de 2 iunie până la 30 septembrie 2021, Franța se află într-un regim de tranziție privind ieșirea din starea de urgență sanitară.

Începând cu luna iunie a.c., persoanele care sosesc din România în Franța nu trebuie să mai prezinte un test negativ pentru COVID-19 dacă sunt vaccinate.

Astfel, începând cu această dată, la intrarea pe teritoriul francez se vor aplica următoarele măsuri pentru persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc din statele europene, conform Strategiei de redeschidere a frontierelor:

  • nu au nevoie de test negativ pentru COVID – 19 persoanele care sunt vaccinate complet cu un vaccin autorizat de UE. Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 2 săptămâni de la a doua doză cu vaccinurile care se fac în doză dublă (Pfizer, Moderna, AstraZeneca), 4 săptămâni de la doza pentru vaccinul în doză unică (Johnson & Johnson) și 2 săptămâni de la doza efectuată în cazul persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2 și pentru care, în Franța, este necesară o singură doză.
  • persoanele care nu sunt vaccinate (schemă completă, conform detaliilor de mai sus) trebuie să prezinte la îmbarcare / la trecerea frontierei rezultatul unui test negativ pentru COVID-19, fie PCR, fie antigen (TAG), efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare.
Condiții pe plan intern

Cafenelele și restaurantele pot primi clienți în spațiul interior. În plus, s-au redeschis sălile de sport și piscinele.

În interiorul spațiilor publice au dispărut restricțiile legate de numărul de persoane.

Pe aeroportul Orly sunt funcționale terminalele Orly 2 și 3, iar pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle sunt funcționale terminalele 2 B, 2E și 2F.

„Paris Aéroport” pune la dispoziție două centre de testare pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în interiorul aeroporturilor Paris-Charles de Gaulle (terminal 2E, la nivelul « plecări », în fața porții 17, orar: de luni până sâmbătă, între 7:00 și 17:00 și duminică și în zilele de sărbătoare între 7:00-12:00) și Paris-Orly (terminal Orly 4 – Poarta 42D – Nivelul -1, orar: de luni până duminică, între 7:00 și 19:00 și în zilele de sărbătoare între 7:00-12:00). Pasagerii care pleacă trebuie să obțină o programare online, în prealabil, accesând portalul doctolib.fr. Rezultatele vor fi recepționate în 48 de ore pentru testul molecular tip RT-PCR și în 1-2 ore pentru testul antigen.

Obligația purtării măștii în exterior a fost eliminată. Masca rămâne însă obligatorie în exterior în zonele aglomerate, în care regulile de distanțare nu pot fi aplicate (la cozi, în piețe, în transporturile în comun, în cadrul manifestărilor, festivalurilor și spectacolelor organizate în spațiul public etc.). Regulile în vigoare privind purtarea măștii în interior rămân neschimbate (în birouri, spații comerciale, instituții publice etc.).

Începând cu data de 7 iulie 2021, testele pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sunt gratuite doar pentru rezidenți. În cazul turiștilor străini testele sunt contra cost (43,89 € testul PCR și 25€ testul antigen). Un cetățean străin care nu are rezidența în Franța poate realiza un test gratuit doar în două situații: pe bază de rețetă de la medici sau dacă este identificat drept caz contact, cu prezentarea cărții europene de asigurare de sănătate în cazul cetățenilor statelor membre UE sau ai Spațiului Economic European și Elveției.

Sursa Foto: Pixabay


Malta

UPDATE 5 noiembrie! Malta rămâne în zona verde, cu un coeficient de infectare de 0,4/1.000.

UPDATE 15 IULIE! Malta a inclus România pe lista roșie a statelor.

Malta este unul dintre statele model ale Europei, fiind primul care a reușit să atingă imunitatea de grup prin vaccinare încă din luna mai.

În prezent, Malta nu are niciun stat pe lista verde, astfel că pentru toții turiștii există anumite reguli la intrare. În plus, înainte de intrarea în țară este obligatorie completarea unui formular online.

Începând cu data de 1 iulie 2021, persoanele care sosesc dintr-unul din statele membre UE, posesori ai unui certificat de vaccinare denumit Certificat Verde Electronic (UE), eliberat în urma efectuării unuia dintre vaccinurile recunoscute de către Direcția Sanitară Malteză, și anume (a.) Pfizer-BioNTech, (b.) Moderna, (c.) AstraZeneca, și (d.) Johnson & Johnson, pot intra în R. Malta fără a mai fi supuse obligației de a prezenta un test molecular (tip PCR) efectuat cu maxim 72 ore anterior sosirii.

Persoanele care nu dețin un certificat de vaccinare denumit Certificat Verde Electronic (UE) au obligația de a prezenta un test molecular (tip PCR) negativ, efectuat cu maxim 72 ore anterior sosirii în Republica Malta.

Persoanele care la intrarea pe teritoriul Republicii Malta nu pot face dovada unui test molecular (tip PCR) negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau care nu prezintă un certificat de vaccinare eliberat de autoritățile sanitare malteze sau un certificat de vaccinare denumit Certificat Verde Electronic (UE), pot fi supuse obligației de a fi testate local (contra cost, € 120,00). Din momentul testării până la momentul rezultatului testului, persoana este supusă obligatoriu măsurii de carantină în spațiile de cazare indicate de către responsabilul Direcției de Sănătate Publică, contra cost (€100,00 pe noapte).

În cazul unui rezultat pozitiv la testul efectuat în Republica Malta, persoana va fi supusă în continuare măsurii de carantină. Cheltuielile de testare, €120,00/test, și cazare, € 100,00 pe noapte, revin în totalitate persoanei vizate.

Sursa Foto: Shutterstock.com


Portugalia

UPDATE 5 noiembrie! Portugalia este pe lista verde, cu o rată de 1,1/1.000.

UPDATE 9 SEPTEMBRIE! Potugalia revine pe lista galbenă, în urma scăderii ratei de incidență. Turiștii nevaccinați pot evita carantina prin efectuarea unui test PCR.

UPDATE 15 IULIE! Portugalia a intrat pe lista roșie. La întoarcerea în țară este necesară prezentarea unei adeverințe de vaccinare, cu schema completă, sau a certificatului digital, pentru evitarea carantinei. De asemenea, este valabilă și adeverința care atestă vindecarea în urma COVID, cu nu mai mult de 180 de zile în urmă.

Este decretată Stare de Calamitate pe întreg teritoriul național continental al Portugaliei, până la data de 25 iulie 2021.

Toți pasagerii trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor înainte de plecarea spre Portugalia continentală.

Companiile aeriene vor permite îmbarcarea pasagerilor zborurilor cu destinație sau escală în Portugalia continentală DOAR în baza prezentării, la plecare, a dovezii efectuării, de către un laborator, a unui test de amplificare a acidului nucleic – NAAT (include testul RT-PCR convențional, în timp real, sau testul rapid de amplificare a acidului nucleic) sau a unui test rapid antigen (TRAg) pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ, efectuat în cele 72 de ore, respectiv 48 de ore anterioare orei îmbarcării sau, conform Decretului Lege nr. 54-A/2021, prin prezentarea Certificatului Digital COVID al UE.

Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați.

În plus, pe întreg teritoriul național continental, accesul la unitățile turistice sau la unitățile de cazare locale este condiționat de prezentarea de către clienți, la momentul cazării, a unui Certificat Digital COVID UE sau a unui test cu rezultat negativ, indiferent de nivelul de risc al fiecărei unități teritoriale.

Pentru intrarea în arhipelagurile Azore și Madeira, autoritățile solicită testarea moleculară (tip PCR) pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Sursa Foto: Shutterstock.com


Germania

UPDATE 5 NOIEMBRIE! Germania este în zona galbenă, cu un coeficient de infectare de 2,8/1.000.

UPDATE 30 SEPTEMBRIE! Germania a intrat în zona verde.

UPDATE 9 SEPTEMBRIE! Germania a intrat în zona galbenă. Turiștii nevaccinați trebuie să prezinte un test PCR la intrarea în țară pentru a evita carantina.

Germania este un al doilea stat în care românii merg la muncă, remunerațiile nemțești atrăgându-i ca un magnet pe cei care nu au reușit să își găsească un loc de muncă satisfăcător în țară. De asemenea, Germania mai este căutată și pentru piața vastă de mașini second-hand, pe care concetățenii noștri le vând în România ”ca noi”. Însă țara este cutreiarată și de turiști români, care vor să descopere secretele Reich-ului.

România a fost exclusă din categoria zonelor de risc, începând cu data de 23 mai a.c., ora 00:00. Persoanelor care călătoresc din România în Germania nu li se mai aplică obligațiile specifice zonelor de risc.

Rămâne în continuare obligatorie, însă, dovedirea testării, vaccinării sau vindecării pentru toate persoanele care călătoresc spre Germania pe cale aeriană, măsură valabilă indiferent dacă persoanele în cauză sosesc din zone de risc sau nu.

Obligația de înregistrare a intrării în Germania se aplică tuturor persoanelor care în ultimele 10 zile anterioare intrării pe teritoriul german s-au aflat în zone de risc – inclusiv în România, până la data de 22 mai a.c. În acest scop, călătorii trebuie să înregistreze online toate datele solicitate, precum și să încarce în sistem eventualele documente justificative privind testarea, vaccinarea sau vindecarea, urmând a primi o confirmare într-un document format .pdf. Confirmarea trebuie să fie disponibilă și să poată fi prezentată/predată la cererea autorităților sau a companiei de transport, în caz contrar călătoria nu va fi permisă. Întreaga procedură poate fi efectuată, inclusiv în limba română, prin intermediul portalului.

Persoanele care nu pot efectua înregistrarea digitală mai sus-menționată vor completa un formular substitut, a cărui variantă în limba engleză poate fi descărcată de AICI.

***Dacă formularul substitut nu este solicitat de nicio autoritate sau de compania de transport, atunci călătorii sunt obligați să efectueze înscrierea digitală imediat după intrarea în Germania sau, alternativ, să transmită formularul prin poștă la următoarea adresă: Deutsche Post E-POST Solutions GmbH, 69990 Mannheim.

Dovada vaccinării se admite numai dacă au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea ultimei doze necesare a unui vaccin dintre cele omologate la nivelul UE (schema completă a vaccinării). Dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 și, implicit, a vindecării se bazează pe o testare de laborator care a fost efectuată cu cel puțin 28 de zile înainte, dar nu mai mult de 6 luni. Este admisă și prezentarea cumulativă a dovezii unei infectări anterioare cu virusul SARS-CoV-2, împreună cu cea a vaccinării cu cel puțin o doză a unui vaccin omologat la nivelul UE.

Dovada testării negative se efectuează prin prezentarea unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2. Sunt acceptate testele tip PCR (a căror valabilitate să nu depășească 72 de ore) și cele antigen (valabilitate de maximum 48 de ore; chiar 24 de ore la sosirea din zone speciale de risc de categoria 1), efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch. Aceste dovezi pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic și trebuie să fie redactate într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.

Sursa Foto: Shutterstock


Croa?>ia

UPDATE 5 noiembrie! Croația rămâne pe lista roșie, cu o rată de 10,7/1.000.

UPDATE 30 septembrie! Croația a intrat pe lista roșie.

UPDATE 16 septembrie! Croația se află pe lista galbenă, cu un coeficient de infectare de 2,9/1000.

Autoritatea Națională de Protecție Civilă din Republica Croația a actualizat condițiile de intrare pe teritoriul croat, acestea fiind valabile până la data de 30 septembrie 2021.

Persoanele care sosesc din zone sau state membre UE/ale Spațiului Schengen și state asociate Spațiului Schengen, inclusiv România, pot intra în Republica Croația dacă dețin un certificat digital al Uniunii Europene privind COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau vindecarea de COVID-19, eliberat în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European şi al Consiliului European din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19, pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.

Persoanele care sosesc din zone sau state membre UE sau ale Spațiului Schengen și state asociate Spațiului Schengen și care nu dețin certificatul digital al UE privind COVID sunt obligate să prezinte la intrarea în Republica Croația unul dintre următoarele documente:

Persoanele care au fost vaccinate cu vaccinurile Pfizer, Moderna sau Gamaleya pot intra în Republica Croația în perioada începând de la a 22-a până la cel mai târziu a 42-a zi de la data efectuării primei doze de vaccin Pfizer, Moderna sau Gamaleya, respectiv în perioada de la a 22-a până la cel mai târziu a 84-a zi de la data efectuării primei doze de vaccin AstraZeneca.

  • o adeverință/certificat medical care atestă faptul că s-au vindecat de COVID-19 şi au efectuat o doză de vaccin în interiorul perioadei de șase luni de la data infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu condiția ca vaccinarea să se fi efectuat cu mai puțin de 180 de zile până la data intrării în Croația.
  • un test tip PCR cu rezultat pozitiv sau un test rapid antigen (în conformitate cu Lista comună a testelor rapide antigen recunoscute reciproc de către statele membre ale Uniunii Europene, publicată de Comisia Europeană), prin care se confirmă de către un medic că persoana în cauză a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2 și este vindecată, efectuate în ultimele 180 de zile anterioare intrării în Republica Croația și pentru care au trecut cel puțin 11 zile de la data confirmării până la intrarea pe teritoriul croat.

Sursa Foto: Pixabay


Israel

UPDATE 5 noiembrie! Israelul este în zona verde, cu 1,3/1.000.

UPDATE 30 Septembrie! Israelul este în zona roșie.

UPDATE 29 iulie! Israelul a intrat în zona galbenă. La întoarcerea din această țară este obligatorie prezentarea adeverinței de vaccinare, a celei care atestă vindecarea în urma infecției cu virusul sau un test PCR, efectuat cu 72 de ore înainte de intrarea în țară.

Israelul este unul dintre statele în care campania de vaccinare a dat roade foarte bune, iar restricțiile de circulație au fost ridicate treptat. În prezent, în Israel, masca de protecție nu mai este obligatorie în spații publice închise.

Începând cu data de 1 iunie 2021, au fost eliminate restricțiile privind obligativitatea prezentării certificatului digital/green pass sau a unui test negativ pentru accesul persoanelor, inclusiv copiilor și adulților nevaccinați, în toate spațiile care funcționau conform cerințelor Green Pass, precum hoteluri, restaurante, locuri și grădini pentru evenimente, stadioane sportive etc.

Este interzis, temporar, accesul cetățenilor străini pe teritoriul Statului Israel.

Suplimentar, persoanele care pot intra în acest stat trebuie să completeze, cu 24 de ore anterior deplasării, un formular online, Inbound Passenger Statement.

  • Persoanele cu drept de intrare ȋn Statul Israel trebuie să prezinte la ȋmbarcare un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării. De asemenea, la sosirea în Israel, este necesară efectuarea unui test tip PCR suplimentar, a cărui contravaloare trebuie suportată din bugetul personal (plata achitată anterior sau în aeroportul Ben Gurion).

Atenție! Autoritățile israeliene au plasat România în categoria roșie a statelor cu risc epidemiologic. În acest context, persoanele care călătoresc din România în Israel trebuie să intre în izolare pentru o perioadă de 14 zile. Măsura izolării poate fi redusă la o perioadă de 10 zile dacă persoana în cauză efectuează două teste pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (unul după sosire și unul după 9 zile), ale căror rezultate sunt negative.

  • Sunt exceptate de la măsura izolării persoanele care dețin un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau de vindecare după infecția cu virusul SARS-CoV-2, emis de autoritățile israeliene.

!!!! Cetățenii români care au fost vaccinați în România sau în alt stat decât Israel / sunt vindecați după infectarea cu virusul SARS-CoV-2 și se deplasează în Statul Israel nu sunt exceptați de la această măsură și trebuie să respecte măsura izolării.

Persoanele vaccinate sau care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 au posibilitatea de a efectua un test serologic la unul dintre laboratoarele acreditate de Ministerul Sănătății din Israel. În baza acestui test, se poate solicita Ministerului Sănătății suspendarea anticipată a măsurii carantinei, prin completarea unui formular disponibil AICI.

Răspunsul Ministerului Sănătății cu privire la posibilitatea suspendării măsurii se va recepționa prin e-mail sau mesaj tip SMS.

  • Intrarea cetățenilor străini în Statul Israel este condiționată, de asemenea, de prezentarea unei asigurări de sănătate care să acopere inclusiv tratamentul în situația infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Sursa Foto: Pixabay


Marea Britanie

UPDATE 5 noiembrie! Marea Britanie rămâne în zona roșie, cu 9,4/1.000.

Țara în care cei mai mulți români aleg să meargă la muncă sau să studieze, Marea Britanie este și ea una dintre destinațiile de vacanță ale românilor. Nici Brexit-ul și nici tulpina britanică a COVID, care a pus la pământ sistemul medical din Anglia, nu au speriat turiștii români, care așteaptă cu nerăbdare deschiderea granițelor și relaxarea restricțiilor.

În plus, relaxarea nu va întârzia să apară, deoarece ritmul de vaccinare anti-COVID din Marea Britanie apropie țara de o imunizare de grup.

Conform clasificării anunțate de guvernul britanic, România a fost inclusă pe lista „portocalie” (amber).

Înainte de călătoria în Marea Britanie este nevoie să pregătiți:

  • un test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ,
  • passenger locator form,
  • codul de rezervare a două teste pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, ce vor fi efectuate în Marea Britanie pe perioada carantinării/autoizolării.

La sosirea în Marea Britanie, trebuie să:

  • respectați o perioadă de carantină de zece zile,
  • faceți un test COVID în ziua a doua și în ziua a opta a șederii, pentru a putea ieși din carantină.

***Copiii sub 4 ani sunt exceptați de la această regulă.

Opțional, puteți rezerva și un Test to Release.

Toate persoanele care sosesc în Anglia, Țara Galilor, Scoția sau Irlanda de Nord din străinătate trebuie să prezinte, inclusiv la îmbarcarea în trenuri, feriboturi sau aeronave, un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii.

Persoanele care sosesc în Anglia, Țara Galilor, Scoția, Irlanda de Nord sau Insula Jersey venind din România sau din oricare alt stat (cu excepția Irlandei și Insulelor Man, Jersey și Guernsey) sunt obligate să se autoizoleze timp de 10 zile, la o locație declarată în formularul de localizare a pasagerului (Passenger Locator Form).

Începând cu data de 15 februarie 2021 toate persoanele sosite în Anglia și Țara Galilor, indiferent de statul de domiciliu (inclusiv România), sunt obligate să efectueze două teste moleculare pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, pe parcursul perioadei de autoizolare, respectiv carantină instituționalizată. Primul test trebuie efectuat în cea de a doua zi de la sosire, iar cel de-al doilea va fi efectuat în a 8-a zi de la sosire.

Costurile aferente testării sunt suportate de persoana în cauză, iar programarea și plata pentru testare trebuie efectuate înaintea călătoriei. În situația în care unul dintre cele două teste este pozitiv, perioada de carantină se prelungește cu o perioadă de 10 zile de la momentul în care a fost efectuat testul.

Lista statelor cu nivel ridicat de infectare se regăsește AICI.

Persoanele aflate în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt rugate să descarce gratuit aplicația NHS COVID-19 pentru identificarea celor care au intrat în contact cu persoane infectate: Anglia și Țara Galilor, Scoția, Insula Jersey.

Atenție!! Persoanele care au efectuat ambele doze de vaccin împotriva COVID-19 sau care au fost depistate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 3 luni, NU sunt exceptate de la condițiile menționate anterior. În plus, Marea Britanie este pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic ridicat, ceea ce înseamnă că la întoarcerea în țară este necesară respectarea unei perioade de carantină.

Sursa Foto: Shutterstock




Citeste si